Postări
vineri, aprilie 10, 2009
miercuri, aprilie 08, 2009
marți, martie 03, 2009
luni, martie 02, 2009
Pastel de toamna in Ceahlau (18.10.2008)
O iesire scurta atunci cand ai timp berechet la dispozitie, una foarte lunga cand esti intr-o perioada in care umbli mai mult pe drumuri si la munca. Bine, mai ajungi si acasa ca sa dormi. Ajunsesem la Roman sambata dimineata cu planuri de Ceahlau duminica. O urcare si o coborare in doi, scurta, gandita pentru o zi superba de toamna; si nu ne-am inselat.
Dupa ultimile sfaturi date parintilor nostri il lasam pe Andrei in grija lor si pe la 6 dimineata plecam din Roman cu destinatia Bicaz – Izvorul Muntelui. Inainte de Piatra Neamt intram cu capul in ceata si cum e prima oara cu masina pe aici, ne dam seama ca una e sa fii sofer, alta pasager. Din fericire eu sunt copilot asa ca-mi permit chiar mai multE decat un pasager normal. Oprim la un peco in Bicaz si radem o cafea iar dupa asta, ajungem repede la Izvor in jur de ora 8 dimineata.
Duminica 18.10.2008 Cab. Izvorul Muntelui(797 m) –intersectie axiala (punct albastru, 15 min) - Stanca Dochiei – Jgheabul cu Hotar – Vf. Lespezi (triunghi albastru, 3 ore) – cab. Dochia (1750 m) (banda rosie, 5 minute). Timp total aproximativ 3 ½ ore.
Primele 15 minute sunt comune cu traseul ce urca prin Lutul Rosu, pana la intersectia cu axiala ce duce la Durau, de aici traseul nostru face dreapta pentru urmatoarele 30 minute. Ajungem la intersectia de unde in dreapta pleaca drumul forestier ce duce in satul Izvorul Alb, sat aflat pe malul lacului Bicaz (sau Lacul Izvorul Muntelui, tot aia este, aceste denumiri fiind comune). In aceasta intersectie, cumva pitita dupa niste copaci se afla o banca si o masa drept loc de popas. Vara, cand soarele e sus si tocmai ti-ai terminat apa din dotare, locul asta umbros, ferit de razele soarelui e extraordinar.
Dupa o scurta pauza o luam din loc parasind soseaua si intrand pe drumul forestier (acum inchis) ce duce pana aproape de stanca Dochia. Chiar de sub ea izvoraste paraul Izvorul Alb (alb precum stanca ce troneaza in mijlocul poienitei cunoscuta si sub numele de „La Izvoare”). Sunt o gramada de legende legate de stanca Dochia. Inainte de nararea legendelor, se pare ca stanca Dochia ar fi fost luata la vale de o avalansa care a maturat zona. Disparuta fizic, ea a trebuit relocalizata de catre un vechi cabanier de la Dochia, deoarece numerosi turisti intrebau de ea, punandu-l in impas pe om. Trebuia sa le arate stanca, asa ca a relocalizat-o chiar pe „amplasamentul” actual. 
„...Era in anul de lupta apriga 106, cand romanii au ajuns sub zidurile cetatii dacice Sarmisegetuza, intr-o dimineata, cand luptele erau in toi, se ivi pe zidul cetatii o fata deosebit de frumoasa, imbracata in haina alba, tinand arcul cu sageti in mana. Era fiica lui Decebal. Romanii crezand ca este o zeitate n-au cutezat sa o loveasca. In noaptea ce a urmat, cetatea a cazut. Atunci nefericitul Decebal chema pe fiica lui si-i porunci sa schimbe hainele regesti cu haine ciobanesti si sa fuga spre soare-rassare, princodrii nesfarsiti, pana va ajunge la Muntele Cagheonul, locasul lui Zamolxes.
Imparatul romanilor se manie tare ca a pierdut o asemenea prada. Si, imediat, dadu porunca unui centurion sa o caute in toata tara. Haituita si inspaimantata de urmaritori, Dochia ajunge la poalele MunteluiCagheonul pe care incearca sa-l urce. Dar urmaritorii n-o slabeau din goana. Privind stancile fara viata, negurile triste si reci, precum si vulturii lacomi, Dochia se ruga lui Zamolxes, zeul cerului si al fulgerului, s-o prefaca in stanca ca sa scape de rusimea robiei. Un tunet naprasnic se auzi si muntele revarsa un potop de stanci peste urmaritorii romani, chiar in clipa cand erau gata s-o prinda. Printre trupurile insangerate insa, nimeni n-a vazut si pe cel al Dochiei. Se crede ca ruga i-a fost primita si Zamolxes a prefacut-o in stanca ce-i poarta si azi numele”
Alta varianta a legendei Dochiei este ca „...Dochia era sora lui Decebal si era frumoasa si curajoasa cum nu mai era alta in tara. Un dac, pe nume Cobai, era indragostit de ea de multa vreme. Dar iata ca, in timpul unor lupte intre daci si romani, imparatul Traiano intalni de Dochia chiar pe campul de bataie, imbracata in straie de ostean. Frumusetea ei a pus stapanire pe inima imparatului, dupa cum si fata se indragosti de el, fara sa stie ca nu era dac. Dupa terminarea razboiului, Traian se hotara sa o ceara de nevasta, Dochia, insa, nu raspunsese imediat.
Cobai, observand o schimbare in purtarea Dochiei, afla ca fata iubeste pe altul. Cu inima plina de durere, hotara sa nu mai dea ochii cu ea. Dar se porni un alt razboi intre daci si romani. Atunci, Cobai, plin de ura contra lui Traian, iubitul Dochiei, jura sa-l rapuna pe imparat. Dar, in timpul luptelor, a fost prins si dus la inchisoare la Roma. Dupa ce romanii au cucerit Dacia, Dochia afla ca Traian era cel mai mare dusman al tarii sale si il scoase din inima sa. Dar Traian nu a renuntat la gandul de a-i fi sotie si, intr-o zi, hotara s-o rapeasca. Dochia, aflandu-se cu oile pe Ceahlau, acolo unde multi daci isi traiauzilele de bejanie, ceru ajutorul zeilor pentru a o apara. Ascultandu-i ruga, zeii au prefacut-o in stanca cu oi cu tot."
La fel de cunoscut este si faptul ca primele zile din martie poarta numele de „zilele Dochiei”. O pastorita pleca la inceputul primaverii in inima muntelui cu oile la pascut. Vremea se incalzi neobisnuit de mult pentru acea perioada a anului, asa ca ciobanita isi arunca pe rand, in fiecare zi cate un suman ce purta. Intr-una din zile, dupa ce le aruncase pe toate pe care le purta pe ea, vremea se raci asa de tare ca oile si pastorita se prefacura in stane de piatra. De aici sau in stransa legatura cu aceasta legenda (creata, inventata poate tocmai pentru a explica evolutia vremii) se zice ca primavara vine deabia dupa jumatatea lunii martie.
Pana aici drumul a fost cat se poate de lejer, toamna tarziu sau primavara e ceva mai dificil, caci de multe ori trebuie traversat firul de apa care in aceste perioade ingheata. Si daca e gheata (eventual acoperita cu un strat subtire de zapada) atunci mersul devine mai obositor si mai anevoios. Cu vreo 100 metri inainte de stanca Dochiei observ doua persoane, dintre care una mi se pare cunoscuta. Am dreptate, caci dupa citiva metri il recunosc pe Adi, vechi prieten de balaureli, impreuna cu un prieten ce iesisera si ei la o plimbare in natura le fel, pentru o zi. Stam la vorbe pentru vreun sfert de ora, dupa care ne despartim. Ei se afunda in intunecimea padurii, iar noi o luam in stanga spre Jgheabul cu Hotar. In continuare traseul merge in urcare destul de sustinuta pentru primele minute dupa care, pe o poteca foarte bine conturata pe curba de nivel pana aproape de intrarea in jgheab. In jgheab sunt balustrade peste balustrade si iesim repede in golul alpin. Aici ne intalnim cu o familie (doua persoane care peste vreo 2-3 luni urmau sa devina trei) ce se pregateau sa coboare in continuare pe unde am urcat noi. Un pic hazardata hotararea lor, de a urca si cobora traseul in situatia data, oricat de atenti ar fi si oricat de rapid ar putea beneficia de o eventuala asistenta medicala in cazul ei. Chiar inconstienta imi permit sa spun, caci totusi o iesire pe Ceahlau presupune o diferenta de nivel cam de 1000 metri facuta in 3-5 ore depinde pe unde urci/cobori, timpii fiind ganditi si pe vreme frumoasa.
Intalnim primul stalp indicator, stiam numarul lor pana sus, asa ca ma apuc sa-i numar. Primii sunt la distanta mai mare intre ei iar urcusul e mai lejer. Pe masura insa ce urcam pe cararea ce serpuieste printre jnepeni panta devine tot mai dura. In dreapta noastra se profileaza Vf. Toaca (1900 m) iar in spate vedem lacul de acumulare. Jos in vale se afla jgheabul prin care am urcat iar in stanga lui cum privim acum Santinela, Vulturul lui Traian si alte stanci, fiecare cu legenda ei. Traseul este lejer, insa iarna poti sa-ti mananci zilele pe ultima portiune prin jnepeni daca e mare zapada. 
Mergem lejer dar totusi destul de repede, caci bagajul nostru se rezuma la cateva kilograme pentru amandoi: ceva gustari si dulciuri, un termos cu ceai plus primusul, o folie de supravietuire si manusi, doua hanorace si doua geci, suprapantaloni, frontale si diverse care duc bagajul la 5-6 kg. Luasem si haine mai groase si frontale, caci am intalnit chiar pe aici mai demult „turisti” dardaind de frig in miezul verii dupa o ploaie cu gheata urmata de vant, care a facut ca mercurul din termometru sa scada rapid de la temperatura buna de bronzare la cateva grade deasupra liniei de zero grade. 
Ajungem la cabana putin inainte de ora 12. Multi turisti iar cabana nu prea face fata la bar si bucatarie la cate cereri sunt. Asa ca ne asezam frumos la o banca cu vederea spre Izvor si bagam in functiune primusul: incalzim rapid doua conserve si facem si o supa. Spre sfarsit cand ne facem si un „nechezol” imi dau seama ca ne-am miscat repede si imi trec planuri de afaceri prin cap (asta in gluma). 
Pe la ora 14 hotaram ca-i timpul sa o luam din loc. Alegem liftul pe la Piatra cu Apa pentru a ajunge cat mai repede jos, caci tot astazi –dupa o oprire pe la Roman- urma sa ajungem si acasa in Iasi. 
Cabana Dochia – Detunatele – Piatra cu Apa – La Arsuri – Lutul Rosu (banda albastra) – cab. Izvorul Muntelui. (punct albastru). Timp estimativ la coborare 2 ore. Daca e maraton montan ajungi si in 45 minute.
Noi mergem nici prea-prea, nici foarte-foarte. Oprim la fiecare popas si la fiecare punct de belvedere, asa ca suntem la Izvor pe la 16. Ne tragem sufletul la o cabana, cu toate ca-mi spusesem ca nu mai intru pe acolo. Cerem o cafea pentru sofer si o bere pentru copilot. Ca si alta data tot pe aici, la bar ni se face calculul: 2,5+3=6,5. Ne facem ca nu auzim, mai intrebam o data si la fel: 6,5. Platim amuzati 6,5 gandindu-ne ca poate ni s-a oprit si garantia la sticla si la ceasca pentru cafea. Calculand, ne dam seama ca e prea putin 1 leu. O lasam balta (garantia) si lasam si ambalajele dupa ce le golim.
Dam bice spre casa si pe la 22 suntem acasa.
Vreme buna si iesiri placute, sus pe munte!
Dupa ultimile sfaturi date parintilor nostri il lasam pe Andrei in grija lor si pe la 6 dimineata plecam din Roman cu destinatia Bicaz – Izvorul Muntelui. Inainte de Piatra Neamt intram cu capul in ceata si cum e prima oara cu masina pe aici, ne dam seama ca una e sa fii sofer, alta pasager. Din fericire eu sunt copilot asa ca-mi permit chiar mai multE decat un pasager normal. Oprim la un peco in Bicaz si radem o cafea iar dupa asta, ajungem repede la Izvor in jur de ora 8 dimineata.
Duminica 18.10.2008 Cab. Izvorul Muntelui(797 m) –intersectie axiala (punct albastru, 15 min) - Stanca Dochiei – Jgheabul cu Hotar – Vf. Lespezi (triunghi albastru, 3 ore) – cab. Dochia (1750 m) (banda rosie, 5 minute). Timp total aproximativ 3 ½ ore.Primele 15 minute sunt comune cu traseul ce urca prin Lutul Rosu, pana la intersectia cu axiala ce duce la Durau, de aici traseul nostru face dreapta pentru urmatoarele 30 minute. Ajungem la intersectia de unde in dreapta pleaca drumul forestier ce duce in satul Izvorul Alb, sat aflat pe malul lacului Bicaz (sau Lacul Izvorul Muntelui, tot aia este, aceste denumiri fiind comune). In aceasta intersectie, cumva pitita dupa niste copaci se afla o banca si o masa drept loc de popas. Vara, cand soarele e sus si tocmai ti-ai terminat apa din dotare, locul asta umbros, ferit de razele soarelui e extraordinar.
Dupa o scurta pauza o luam din loc parasind soseaua si intrand pe drumul forestier (acum inchis) ce duce pana aproape de stanca Dochia. Chiar de sub ea izvoraste paraul Izvorul Alb (alb precum stanca ce troneaza in mijlocul poienitei cunoscuta si sub numele de „La Izvoare”). Sunt o gramada de legende legate de stanca Dochia. Inainte de nararea legendelor, se pare ca stanca Dochia ar fi fost luata la vale de o avalansa care a maturat zona. Disparuta fizic, ea a trebuit relocalizata de catre un vechi cabanier de la Dochia, deoarece numerosi turisti intrebau de ea, punandu-l in impas pe om. Trebuia sa le arate stanca, asa ca a relocalizat-o chiar pe „amplasamentul” actual. „...Era in anul de lupta apriga 106, cand romanii au ajuns sub zidurile cetatii dacice Sarmisegetuza, intr-o dimineata, cand luptele erau in toi, se ivi pe zidul cetatii o fata deosebit de frumoasa, imbracata in haina alba, tinand arcul cu sageti in mana. Era fiica lui Decebal. Romanii crezand ca este o zeitate n-au cutezat sa o loveasca. In noaptea ce a urmat, cetatea a cazut. Atunci nefericitul Decebal chema pe fiica lui si-i porunci sa schimbe hainele regesti cu haine ciobanesti si sa fuga spre soare-rassare, princodrii nesfarsiti, pana va ajunge la Muntele Cagheonul, locasul lui Zamolxes.Imparatul romanilor se manie tare ca a pierdut o asemenea prada. Si, imediat, dadu porunca unui centurion sa o caute in toata tara. Haituita si inspaimantata de urmaritori, Dochia ajunge la poalele MunteluiCagheonul pe care incearca sa-l urce. Dar urmaritorii n-o slabeau din goana. Privind stancile fara viata, negurile triste si reci, precum si vulturii lacomi, Dochia se ruga lui Zamolxes, zeul cerului si al fulgerului, s-o prefaca in stanca ca sa scape de rusimea robiei. Un tunet naprasnic se auzi si muntele revarsa un potop de stanci peste urmaritorii romani, chiar in clipa cand erau gata s-o prinda. Printre trupurile insangerate insa, nimeni n-a vazut si pe cel al Dochiei. Se crede ca ruga i-a fost primita si Zamolxes a prefacut-o in stanca ce-i poarta si azi numele”
Alta varianta a legendei Dochiei este ca „...Dochia era sora lui Decebal si era frumoasa si curajoasa cum nu mai era alta in tara. Un dac, pe nume Cobai, era indragostit de ea de multa vreme. Dar iata ca, in timpul unor lupte intre daci si romani, imparatul Traiano intalni de Dochia chiar pe campul de bataie, imbracata in straie de ostean. Frumusetea ei a pus stapanire pe inima imparatului, dupa cum si fata se indragosti de el, fara sa stie ca nu era dac. Dupa terminarea razboiului, Traian se hotara sa o ceara de nevasta, Dochia, insa, nu raspunsese imediat.Cobai, observand o schimbare in purtarea Dochiei, afla ca fata iubeste pe altul. Cu inima plina de durere, hotara sa nu mai dea ochii cu ea. Dar se porni un alt razboi intre daci si romani. Atunci, Cobai, plin de ura contra lui Traian, iubitul Dochiei, jura sa-l rapuna pe imparat. Dar, in timpul luptelor, a fost prins si dus la inchisoare la Roma. Dupa ce romanii au cucerit Dacia, Dochia afla ca Traian era cel mai mare dusman al tarii sale si il scoase din inima sa. Dar Traian nu a renuntat la gandul de a-i fi sotie si, intr-o zi, hotara s-o rapeasca. Dochia, aflandu-se cu oile pe Ceahlau, acolo unde multi daci isi traiauzilele de bejanie, ceru ajutorul zeilor pentru a o apara. Ascultandu-i ruga, zeii au prefacut-o in stanca cu oi cu tot."
La fel de cunoscut este si faptul ca primele zile din martie poarta numele de „zilele Dochiei”. O pastorita pleca la inceputul primaverii in inima muntelui cu oile la pascut. Vremea se incalzi neobisnuit de mult pentru acea perioada a anului, asa ca ciobanita isi arunca pe rand, in fiecare zi cate un suman ce purta. Intr-una din zile, dupa ce le aruncase pe toate pe care le purta pe ea, vremea se raci asa de tare ca oile si pastorita se prefacura in stane de piatra. De aici sau in stransa legatura cu aceasta legenda (creata, inventata poate tocmai pentru a explica evolutia vremii) se zice ca primavara vine deabia dupa jumatatea lunii martie. Pana aici drumul a fost cat se poate de lejer, toamna tarziu sau primavara e ceva mai dificil, caci de multe ori trebuie traversat firul de apa care in aceste perioade ingheata. Si daca e gheata (eventual acoperita cu un strat subtire de zapada) atunci mersul devine mai obositor si mai anevoios. Cu vreo 100 metri inainte de stanca Dochiei observ doua persoane, dintre care una mi se pare cunoscuta. Am dreptate, caci dupa citiva metri il recunosc pe Adi, vechi prieten de balaureli, impreuna cu un prieten ce iesisera si ei la o plimbare in natura le fel, pentru o zi. Stam la vorbe pentru vreun sfert de ora, dupa care ne despartim. Ei se afunda in intunecimea padurii, iar noi o luam in stanga spre Jgheabul cu Hotar. In continuare traseul merge in urcare destul de sustinuta pentru primele minute dupa care, pe o poteca foarte bine conturata pe curba de nivel pana aproape de intrarea in jgheab. In jgheab sunt balustrade peste balustrade si iesim repede in golul alpin. Aici ne intalnim cu o familie (doua persoane care peste vreo 2-3 luni urmau sa devina trei) ce se pregateau sa coboare in continuare pe unde am urcat noi. Un pic hazardata hotararea lor, de a urca si cobora traseul in situatia data, oricat de atenti ar fi si oricat de rapid ar putea beneficia de o eventuala asistenta medicala in cazul ei. Chiar inconstienta imi permit sa spun, caci totusi o iesire pe Ceahlau presupune o diferenta de nivel cam de 1000 metri facuta in 3-5 ore depinde pe unde urci/cobori, timpii fiind ganditi si pe vreme frumoasa. Intalnim primul stalp indicator, stiam numarul lor pana sus, asa ca ma apuc sa-i numar. Primii sunt la distanta mai mare intre ei iar urcusul e mai lejer. Pe masura insa ce urcam pe cararea ce serpuieste printre jnepeni panta devine tot mai dura. In dreapta noastra se profileaza Vf. Toaca (1900 m) iar in spate vedem lacul de acumulare. Jos in vale se afla jgheabul prin care am urcat iar in stanga lui cum privim acum Santinela, Vulturul lui Traian si alte stanci, fiecare cu legenda ei. Traseul este lejer, insa iarna poti sa-ti mananci zilele pe ultima portiune prin jnepeni daca e mare zapada. Mergem lejer dar totusi destul de repede, caci bagajul nostru se rezuma la cateva kilograme pentru amandoi: ceva gustari si dulciuri, un termos cu ceai plus primusul, o folie de supravietuire si manusi, doua hanorace si doua geci, suprapantaloni, frontale si diverse care duc bagajul la 5-6 kg. Luasem si haine mai groase si frontale, caci am intalnit chiar pe aici mai demult „turisti” dardaind de frig in miezul verii dupa o ploaie cu gheata urmata de vant, care a facut ca mercurul din termometru sa scada rapid de la temperatura buna de bronzare la cateva grade deasupra liniei de zero grade. Ajungem la cabana putin inainte de ora 12. Multi turisti iar cabana nu prea face fata la bar si bucatarie la cate cereri sunt. Asa ca ne asezam frumos la o banca cu vederea spre Izvor si bagam in functiune primusul: incalzim rapid doua conserve si facem si o supa. Spre sfarsit cand ne facem si un „nechezol” imi dau seama ca ne-am miscat repede si imi trec planuri de afaceri prin cap (asta in gluma). Pe la ora 14 hotaram ca-i timpul sa o luam din loc. Alegem liftul pe la Piatra cu Apa pentru a ajunge cat mai repede jos, caci tot astazi –dupa o oprire pe la Roman- urma sa ajungem si acasa in Iasi. Cabana Dochia – Detunatele – Piatra cu Apa – La Arsuri – Lutul Rosu (banda albastra) – cab. Izvorul Muntelui. (punct albastru). Timp estimativ la coborare 2 ore. Daca e maraton montan ajungi si in 45 minute.
Noi mergem nici prea-prea, nici foarte-foarte. Oprim la fiecare popas si la fiecare punct de belvedere, asa ca suntem la Izvor pe la 16. Ne tragem sufletul la o cabana, cu toate ca-mi spusesem ca nu mai intru pe acolo. Cerem o cafea pentru sofer si o bere pentru copilot. Ca si alta data tot pe aici, la bar ni se face calculul: 2,5+3=6,5. Ne facem ca nu auzim, mai intrebam o data si la fel: 6,5. Platim amuzati 6,5 gandindu-ne ca poate ni s-a oprit si garantia la sticla si la ceasca pentru cafea. Calculand, ne dam seama ca e prea putin 1 leu. O lasam balta (garantia) si lasam si ambalajele dupa ce le golim.Dam bice spre casa si pe la 22 suntem acasa.
Vreme buna si iesiri placute, sus pe munte!
sâmbătă, februarie 28, 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)