Cum ne-am petrecut prin Calimani Ziua Nationala a Frantei

Pe langa unele “dezavantaje” ale iesirilor de vara (aglomeratie, caldura caniculara etc) fata de turele de iarna, marele atu este faptul ca ziua are chiar si 15-16 ore, lucru care iti da mai multa libertate de miscare. Dupa consultari repetate ale prognozei meteo care pe la inceputul saptamanii faceau numeroase referiri la vreme urata si ploioasa, joi seara il sun pe Adi si hotaram pana la urma o iesire in Calimani aproape indiferent de vreme, asta mai ales avand in vedere precedentele legate de “norocul” nostru privind vremea probabila. Acelasi tren spre Vatra Dornei (de data asta de la Dolhasca plin cu culegatori de afine care au dublat capacitatea maxima a unui vagon CFR ), aceeasi gara plina de boschetari din orasul dornean, aceleasi peisaje de vis care se deruleaza prin fata ochilor. Din gara plec direct spre pensiunea unde era cazat amicul meu impreuna cu care punem tara la cale in jurul unei ape plate. Hotaram sa plecam pe traseul axial ce pleaca din Vatra Dornei pe sub linia de telescaun urmarind mereu triunghiul albastru si daca traseul, ritmul de mers si disponibilitatea fizica ne vor permite sa mergem cat mai mult spre Pietrosul Calimanilor, fiind conditionati destul de mult de mijloacele de transport, intrucat luni dimineata mai trebuie sa semnam si condica de prezenta la job Sambata 14.07.2007. Vatra Dornei –Vf. Diecilor (1301 m)-Apa Rece-Vf. Lucaciu (1.770 m)-Vf. Doisprezece Apostoli (1760 m): 27 km, 8 ½-9 ore; marcaj: triunghi albastru, de la Apa Rece punct rosu, parte din traseul axial nord-sud. Desfasurat aproape in totalitate pe culme, ofera drumetilor peisaje de neuitat si in cea mai mare parte este usor de parcurs datorita denivelarilor relativ reduse, mai ales de la nord catre sud. Strabate regiunea cea mai frumoasa si mai enigmatica - lumea ,,statuilor din cetatile stravechi" ale Calimanului, pe un traseu tangent Vf. Pietrosul, masivul vulcanic cel mai inalt din tara noastra. Cazarea se poate face numai in refugii rudimentare (cabane forestiere) traseul fiind recomandat pentru cei ce folosesc corturi
Pe la ora 7 suntem gata de lupta si atacam primii metrii din traseu. Iesim din oras spre linia de telescaun pe langa care traseul se deruleaza cale de 1 ½ ore. Poteca urca treptat pe versantul nordic al Dealului Negru (Vf. Diecilor - 1301 m), catre trambulina de schi, strabate prin fanete si se infunda in desisul padurii. Pana la varf parcurgem o distanta de 5 km, iar diferenta de nivel este de circa 500 m. Putem folosi si telescaunul cu lungimea de 3250 m, cu plecarea din strada Negresti.De sus, din foisorul Vf. Diecilor (unde se afla releul tv-radio), se desfasoara intreaga panorama a Tarii Dornelor: spre nord-vest Ousoru cu varful despadurit, uriasa cusma inverzita; atunci cand norii negri invaluie cupola, adevarat barometru natural, verificat de veacuri, ce vesteste ploaie mocnita sau torentiala; la nord, pintenul Runcului (separa Bistrita de Dorna) pe care se rasfata ,,castelul" din lemn al cabanei, iar Barnarelul sta de straja spre Soare-Rasare; masivul Giumalaului, sprijinit de contraforturi, se inalta falnic printre muntii Dornelor; apoi Raraul, dominat de Pietrele Doamnei si dincolo, peste apele Bistritei creasta crenelata a Pietrosului, ce sclipeste scaldata in soare; in sud si sud-vest, isi profileaza culmile pe albastru cerului Calimaniul, cel mai semet dintre muntii vulcanici, iar la poalele lui cotlonul Sarului, strabatut de valea larga si insorita a raului Neagra; spre vest si nord-vest, Magura - ce pare ca se prelungeste cu Ineul si Pietrosul Rodnei. Rotim privirea catre nord si admiram panglica de argint a Dornei. Splendid si fantastic apare aici apusul de soare. Odata ajunsi bagam primusul in functiune si pregatim cate un ceai. Tot de aici ne completam proviziile de apa, sursele de apa fiind destul de limitate in zona ce urmeaza sa o strabatem. La capatul telefericului pe langa corpul principal care adaposteste un restaurant se pare mai sunt si casute care pot oferi locuri de cazare Pe la 9 ne continuam drumul pe directia vest, salutam si depasim un grup de 4 cehi cu care ne vom reintalni ceva mai tarziu si poteca se transforma incet incet intr-un drum forestier. Drumul merge pe langa padure printre salase care ne pot oferi la nevoie adapost. Dupa circa 2 km, ajungem in saua de la obarsia Paraului Rosu, cu altitudinea de 1100 m. Din dreapta, pe valea paraului amintit, urca cale de 5 km drumul forestier venit din marginea vestica a orasului Vatra Dornei, continuat cu un drum obisnuit, care, impreuna cu drumul pe care am venit, se continua spre stanga pe valea Sarisorului Mic, catre Saru Dornei
Din sa, urcam domol catre sud cateva sute de metri pe liziera padurii, apoi ajungem pe un mic varf (1148 m), de unde cararea se orienteaza spre vest si patrunde in padure. Coboram putin, apoi urcam usor ocolind doua “cocoase” ale culmii: prima, prin partea nordica, iar a doua, prin sud, si ajungem din nou intr-o sa (Zaurele) la cota de 1170 m. Tot aici intalnim si marcajul cruce albastra, dar din cauza primelor doboraturi aparute pe traseu nu ne dam seama de directia acestui traseu (ar trebui sa ajunga in Saru Dornei). Ne luptam cam 1 ½ ore in plus fata de timpul normal de mers cu ceva copaci care ingreuneaza drumul
Traseul urca din sa prin padure pe creasta, trece peste o cupola cu altitudinea de 1301 m, dincolo de care ajungem in Poiana Spanzului (1.210 m) Dupa ce am coborat cam 2 km prin padurea tanara - pe directia vest si apoi nord-vest avand in fata Vf. Priporu (1.305 m) trebuie sa ne abatem catre stanga, mai intai spre vest, apoi sud-vest. Numeroase stane si salase risipite in poiana Spanzului ne-ar putea oferi adapost in caz de urgenta; spre dreapta (nord-vest) se abate ramificatia ce coboara prin padure, care ajunge dupa circa 1,5 km la drumul forestier de pe valea paralui Piatra si, dupa inca 3 km, in satul Poiana Negrii. Traseul se mentine pe directia sud-vest urcand si coborand usor culmile impadurite care jaloneaza culmea. Este aproape ora 12 si in fata noastra se profileaza un mic “dezastru” : doboraturile din Giumalau ne-au urmat si aici; cale de trei ore ne luptam cu copacii rapusi de furtuna intr-o zona sinistra
Trunchiuri imense smulse din pamant, copaci care scartaie la orice adiere a vantului ne aduc aminte ca in Calimani populatia de ursi are membri numerosi; drept pentru care repertoriu meu la fluier se inmulteste considerabil. Adi incearca si el sa tina pasul cu mine, doar ca, se pare, notele mele la muzica in scoala generala au fost mai mari . Iesim in sfarsit undeva la 1550 m la sud est de Vf. Buza Serbei, intr-o poienita superba. Prindem curaj pentru urmatoarea portiune de traseu, doar ca dupa cateva sute de metri ramanem masca: o imensitate de copaci rupti ne stau in cale; luam o pauza si scoatem hartile. Ultimii stropi de apa ne sunt de un real ajutor. Cu busola in mana (ca si pana acum de altfel) incercam sa dam de un sens de mers fara a pierde marcajul, care presupunem ca la un moment dat tot trebuie sa iasa la drum curat. Directia generala de mers din Vatra Dornei este de la nord catre sud – sud-vest sau trades in termini tehnici, mergem pe 2100 mai tot timpul. Ne ajung si cehii din urma la fel de epuizati. Bagam ceva dulciuri in noi si la drum. Aici traseul se abate spre stanga la 90 de grade, trebuie un pic de atentie la marcaj, caci tendinta e sa se mearga in continuare pe poteca devenita drum forestrier Facem cam 50 metri in ½ ora dupa care prindem curaj: mai mult ne-am speriat pentru ca poteca se vede destul de bine conturata, caci in aceasta zona s-a intrat cu TAF-urile si copacii doborati au fost evacuati Dupa ce am parcurs mai putin de 200 m, intram in padure, prin care poteca urca usor pe o distanta de 600-700 m. Strabatem apoi o noua poiana cu o lungime de aproximativ un kilometru, situata intr-o regiune mai plata a culmii (cota 1 610 m), o jumatate de kilometru prin padure si ajungem intr-o poiana imensa plina de afinis. Poteca devine iarasi drum forestier, se indreapta spre dreapta si ajungem intr-o zona in care sunt salase
Multi culegatori de afine in zona pe poate valcelele din jurul nostru. Pe drum apar urme de apa si mai apoi intalnim un izvor. Mic si firav, tocmai in calea noastra, pe unde apa isi croieste drum catre suprafata. Scoatem canile in graba, apoi sticlele goale si la urma de tot primusul. E deja ora 15”30 si unul ca mine simte deja nevoia cafelei de dimineata cu care e obisnuit si pe care deocamdata a ratat-o. Pauza se lungeste, devine pauza de desert si ne uitam in urma noastra in ideea ca ii vom zari pe cehi. Nu apar si dupa ½ ora plecam din nou la drum. Directia generala e route 210 grade, astfel ca nu gasim tentante nici una din numeroasele poteci ale ciobanilor sau culegatorilor de fructe. Norocosi si cu vremea, toata ziua a fost numai bine de mers pe coclauri, dimineata am pormit din Vatra Dornei la 7 si temperatura era de 180 Celsius iar in timpul zilei se pare ca nu a depasit 26-280. Poteca intra intr-o zona invadata de jnepenis cu marcaj bun, asa ca scoatem iara fluierele si la drum. Cam ¾ de ora strabatem jnepenisul si intr-un final iesim intr-o poiana. Dupa calculele noastre este vorba de Apa Rece (loc care ni se mai paruse o data ca am ajuns conform descrierilor avute la indemana) unde traseul nostru triunghi albastru face stanga unde duce spre Neagra Sarului prin Plaiul lui Tarca (cam 10 km). Denumirea de Apa Rece a fost data se pare de izvorul situat putin mai la est de culme si care constituie obarsia Melintenilor (Runcu), afluent pe stanga al raului Neagra Sarului. La cateva sute de metri vest de culme (dreapta), sub stanci, se gaseste o stana si un schit/biserica La intersectia marcajelor se gaseste stalpul indicator care ne anunta ca pana la 12 Apostoli mai avem 1 ½ ore de mers. In apropiere era o tabara de copii (cercetasi se pare, caci a doua zi in gara din Vatra Dornei i-am reintalnit) impreuna cu profesorii lor, singurii (impreuna cu cei 4 cehi) oameni pe care i-am intalnit in Calimani. De la Apa Rece (aprovizionarea cu apa este obligatorie, deoarece pana la Pietrele Rosii nu o sa mai intalniti alta sursa) ne indreptam spre sud pe cararea larga care strabate un platou, urcand domol si deviind treptat spre sud-vest si, dupa ce am parcurs 2 km, ajungem in Vf. Lucaciu (1.770 m), poarta de intrare in ,,cetatile" Calimanului cu interesante ,,statui" risipite pe o distanta de 13 km, pana dincolo de Vf. Tamaului. Marcajul e mai mult pe pietre (probleme de orientare iarna deci) De sus, de pe varful golas al Lucaciului, ni se ofera o minunata perspectiva asupra Tarii Dornelor. In fata noastra, catre miazazi, meterezele Calimanului, cu uriasa palnie din inima colosului de piatra. Pierduta in zare, creasta crenelata a Negoiului Unguresc, dominata de piramida Pietrosului. In stanga, Vf. Retitisului, cu frumoase caldari glaciare suspendate pe povarnisul nordic, din care izvorasc numeroase paraie ce salta inspumate peste cascade, pierzandu-se in desisul intunecatelor paduri de molid si brad
Privim drumul strabatut si, departe, dincolo de Dealul Negru unde se zareste clar releul tv, se iveste Vatra Dornei, strajuita de Vf. Ousoru si aparata de zidul Barnarelului; in dreapta, bazinetul inverzit al Sarului, strabatut de panglica de argint a raului Neagra, in stanga pierdut in zare, apare Suhardul si, pe undeva mai in spate, Ineul Rodnei; in coltul de nord-est, mareata cupola a Giumalaului si creasta Pietrosului (poate viitorul ne va aduce cat mai curand si aici) din Muntii Bistritei Coplesiti de maretia peisajelor si de oboseala acumulata, ne asezam pe un petic inverzit si ne odihnim dupa atata drum. Eu unul mai ca as campa aici. Privim in rastimp norodul de stanci ce ne atine calea spre Doisprezece Apostoli. Stanci semete, constituite din fragmente de lava, cimentate, curioase papusi ce par adunate pentru un spectacol de gala pe o scena nesfarsita, acoperita de uriasul covor verde din fata Lucaciului, etajate in bazinul Paraului cu Peste. Admiram maiestria ,,necunoscutilor artisti" ce au lasat minuni daltuite cu multa truda
Am strabatut din Vatra Dornei pana in Vf. Lucaciu peste 25 km (8 ore conform marcajului, cam 11 ½ cu tot cu sarituri peste copaci); in fata noastra se deschide un drum strajuit de numeroase ,,sculpturi suprarealiste" ce apartin grupului Doisprezece Apostoli (1.760 m), o imagine suprarealista avand in vedere ca am ajuns si la o ora cand soarele se pregateste incet incet sa apuna
De pe Lucaciu pasii urmaresc drumul de creasta ce urmareste versantul estic, printre jnepeni, ocolind varful stancos, acoperit de lespezi de piatra. Iesim din nou in creasta in dreptul unei stanci, de unde in fata ni se deschide un platou larg, acoperit de jnepeni si ienuperi ce urca in panta domoala spre grupul “Apostolilor”, adevarate minuni ale naturii. Mai ca nu imi vine sa cred ca am urmat marcajul punct rosu doar timp de 1 ora aproape numai pe gol alpin timp in care pe rand Obcinele Bucovinei si Apostolii ne-au clatit ochii
Strabatem cale de 1 km intinsul covor verde al pasunilor inalte, acoperit de afine, cu numeroase stanci oranduite intr-un cerc, in mijlocul caruia troneaza un bloc mai semet cu inaltimea de 12 m: Mosul, Sfinx-ul, Maresalul si ceilalti apostoli par ca stau la masa Parasim legendarele ,,statui” urcand cararea ce trece prin partea lor estica (catre stanga), spre crestele inalte ale Calimanului. Imediat spre stanga, dupa ce am parasit ultima stanca (Maresalul), intalnim un traseu marcaj punct albastru care urca de la Poiana Negrii pe valea Negrisoarei si, dupa ce ne insoteste cateva sute de metri spre sud, coboara printre ,,statuile" piciorului Harlei, la Gura Haitii, de altfel traseul pe care vom cobora si noi cu toate ca initial am fost tentati sa campam intre stancile Apostolilor. Pauza binevenita prelungita cu cautatul hainelor caci zona e expusa la vant, plus facut poze (in cazul meu ) si facut fotografii in cazul lui Adi Vf. Doisprezece Apostoli (1760 m)- Piciorul Harlei-Gura Haitii(punct albastru 2 ore in sensul nostru de mers, 4 ore la urcare). Traseul foarte bine marcat, cum de altfel am gasit si pe celelalte, lejer). In jur de ora 21”50 ne hotaram sa coboram cat de mult putem dupa care urma sa campam asa incat sa fim cat mai aproape de Gura Haitii, dimineata la 7”00 avand autobuz spre Vatra Dornei (27 km) in asa fel incat luni la prima ora sa fim la munci. Legat de transportul din Gura Haitii spre Vatra Dornei urmatorul autobul era la ora 12. Am notat un numar de telefon al unui taximetrist afisat in autobuz (0744-196857 ) care in viitor sper sa ne ofere mai multa mobilitate in miscare. Coboram repede pana pe la 1500 metri printr-un jnepenis des, dupa care intram in padurea de molid. Timp de 50” (din creasta) mergem destul de repede si dupa ce iesim din padure pe Piciorul Harlei apar primele fanete si salase
S-a cam intunecat deja si preferam sa campam aici, fara a fi nevoie sa mergem la frontala. Alegem un loc superb de campare, in dreapta pe directia de mers profilandu-se Pietrosul Calimanilor cu varful cufundat in negura iar mai la dreapta lui Vf. Negoiu unguresc. Ceva mai jos ca o rana imensa se profileaza o (fosta/actuala?) exploatare de minereu. Supe, ceaiuri, ceaiuri si iar ceaiuri sunt lucrurile care ne fac ca deabia pe la ora 24 sa tragem pe dreapta
Duminica 15.07.2007ne trezim dimineata pe la 5, facem un ceai rapid la primus, strangem cortul si ceva conserve golite de cu seara si pornim la drum Ajungem dupa doar 25” la Gura Haitii dupa ce la un moment dat ne-au inconjurat doi dulai uriasi. Doar ca fata de alte experiente de genul asta, parca am fost mult mai calm (eu). Asta poate si pentru ca stapanul a aparut ca din pamant dupa ei. Oameni civilizati, zic eu . Pana in Vatra Dornei autobuzul (4 lei biletul) face cam 45” si ne lasa direct in autogara. Biletul de tren, o bere rece si stat la umbra in parc au fost ultimele lucruri facute care probabil nu prezinta un mare interes
Ideea e ca dupa o sauna continua de aproape 5 ore si conditii de … accelerat am ajuns acasa cu bine
In rest numai bine si carari cu soare oriunde v-ar duce pasii.