Postări
Calimani: salbaticie si salbaticiuni
Intai trebuia sa fie Ceahlaul, apoi ne gandiseram la codrul secular de la Slatioara impreuna cu Pietrele Doamnei din Rarau. Pana la urma am votat democratic si a iesit Calimaniul pe primul loc. Doamne, ce intorsaturi pot lua lucrurile la o bere la Rita. Mai aveam un pic si ajungeam cred pe Elbrus. Cu gandul… Asa ca masivul Calimani a ramas pana la urma, sa terminam treaba inceputa in iulie, cand ne-am intors de la Coada Pietrosului plouati ca niste curci…pardon, ditamai curcanii de fapt (vezi Calimanii pe cod rosu).
Vineri 29.08.2008 ne vedem in gara pe la orele 20. Ne vedem si avem un singur scop: hai pe munte! Elena si Alex, Marius, Mihai, Radu, Ionut si eu, alt Mihai. Cumparam biletele pana la Vatra Dornei dus-intors si la drum. Drumul ca un facut, din Veresti, Dolhasca apare un grup de “francezi” autohtoni, plecati in cautarea pestisorului de aur si a afinelor de argint. Bonjur, pardon, “sa va bian” umplu coridorul exact pana in Dorna. Brunetii autohtoni culegatori de afine se intind pe jos, pe geamuri, pe sub geamuri incat sa iesi din compartiment e o adevarata aventura. Cu chiu cu vai fara intarzieri sau opriri din cauza apelor ajungem in Vatra Dornei pe la ora unu noaptea. Stam la o cafea, agatam un soim al soselelor care face curse (ne)regulate prin zona, ne zice ca deabia la ora 5 e liber, ne invartim, ne foim printr-un supermarket cu ceva cumparaturi si pana la urma hotaram. Ne apucam de negociat cu taximetristii din gara si reusim sa avem la dispozitie 2 taxiuri pentru 100 de lei care ne vor duce aproape 35 de km pana la Gura Haitii. Pe la doua si ceva noaptea ajungem in Gura Haitii pe o vreme caneasca cu rafale de ploaie si ceva vant. Pe drum ne-a insotit pentru vreo 50-100 metri o familie de caprioare. Frumoasa imagine sa vezi fugind la lumina farurilor caprioarele, parca eram la vanatoare de elefanti. La Perla Calimaniului ne asteapta si Adi din Piatra Neamt care ajunsese de cu seara aici. Ne arata unde a campat in curtea pensiunii, afara bureaza si ne hotaram sa nu mai intindem corturile pentru 3-4 ore de somn. Intindem sacii de dormit intr-un foisor, mai discutam una alta si greu de tot tragem pe dreapta. La sapte dimineata dam desteptarea. Greu de tot iesim din sacii de dormit. Afara vremea-i urata rau, plafonul de nori e pe la 1300 metri maxim, e innorat si ploua mocaneste. Fara chef prea mare ne pregatim bagajul. Ne gandim ca vom avea vreme la fel ca data trecuta cand am iesit din creasta tocmai datorita codurilor rosii. Planul de rezerva ar fi sa ramanem la pensiune si sa ne luam la tranta cu ursul. Cu puterea sau sangele ursului, ca mi se amesteca brandurile in minte.
Sambata 30.08.2008 Gura Haitii (1050 metri) - valea Haitii- sub Maieris (marcaj cruce rosie aprox 3 ore) - Vf. Pietrosul (aproximativ o ora) - Vf. Negoiul Unguresc - Saua Negoiului - Vf. Negoiul Romanesc - Vf Retitis (cab meteo Retitis) (banda rosie, aproximativ 3 ore). Caracteristici: traseu relativ usor vara, iarna dificil de sub Maieris pana la coborarea de pe Negoiul Unguresc. Vf. Pietrosul cel mai inalt si semet varf al muntilor vulcanici din tara noastra
Din satul Gura Haitii chiar de la pensiune parasim soseau si ne angajam pe drumul forestier ce urmeaza valea Negrii Sarului si mai apoi valea Haitii. Cariere de piatra, busteni aliniati pe marginea drumului si baraci pentru muncitori ne aduc aminte ca economia Romaniei prospera, PIB-ul e in crestere si nu suntem inca afectati de criza imobiliara din s(t)ate. Drumul nostru continua pe valea Haitii (cruce rosie), printre plantatii de molizi si trece peste un pod ce imbratiseaza malurile paraului Babei, un firicel neinsemnat de apa, ca toti afluentii de pe partea dreapta a raului Haita (stanga), veniti din Dealul Batosului. Pe versantul opus, padurea se sfarseste brusc si din imparatia ierburilor si a zmeurisului (mult si bun cum aveam sa concluzionam la sfarsitul plimbarilor noastre) se inalta cateva stanci cu forme curioase, constituite din aglomerate vulcanice. De la gura Paduretului, afluent pe stanga, incatusat intre stanci, drumul nostru trece pe malul apei, prin padurea de molid. Vechi baraje din lemn zagazuiesc apele Haitii formand lacuri de acumulare de unde porneau plute construite din bustenii taiati ce ajungeau la fabricile de lemn din Dorna, sau de-a lungul Bistritei inainte de construirea Lacului de la Izvorul Muntelui (Bicaz) pana la Bacau si mai departe pe Siret pana la Galati de unde urmau calea Marii Negre.
La circa 4 km de la plecare, se desprinde catre dreapta drumul de pe valea Tamaului. Continuam sa urcam pe drumul ce urmareste valea Haitii si dupa ce lasam in urma noastra fostul hait de la gura Izvorului Tamaului, intalnim un al treilea baraj, foarte vechi, in cea mai mare parte distrus. Il traversam, vremea-i cetoasa si umiditatea pluteste in aer. Bineca nu ploua. Dupa ce am urcat cam inca vreo 3 km spre izvoarele Haitii, intalnim cea de-a treia ramificatie catre dreapta, pe valea Paltinului, care-si aduna izvoarele de sub Vf. Maieris (1.885 m). Facem si noi dreapta, dupa ce intre timp am tot facut pauze din mers la zmeuris. Bagam turbo inainte si la vreo 20 metri in fata apare un cort. Salutam pe cei trei, intrebam cat mai e pana sus pe varf, nu prea stiu ce sa ne raspunda, doar ca e ceata si e posibil sa ne ratacim. Pe aici am coborat de la coada Pietrosului in urma cu o luna, asa ca stim unde trebuie sa apara intersectia traseelor. Ajungem dupa ce mai inainte facem o pauza de hidratare si energizare. Sus vom mai avea apa doar undeva in saua Negoiului la un izvor pe care-l stiu doar ca amplasament, deci nu sigur. Verificam altitudinea si vedem ca suntem cam la 1660 metri. Pana sus ar fi diferenta cam de 440 metri. Tragem adanc aer in piept si la drum. Pana sus vom face in jur de o ora. Poteca patrunde printre jnepeni, intersectand ,,drumul Mariei Tereza", urmareste firul de apa rostogolit de sub Vf. Pietrosul. De-a lungul culoarului acoperit de blocuri intalnim o stanca uriasa aplecata deasupra apei. O ocolim prin dreapta. Urcam pe parau catre sud, prin despicatura ce strabate tesatura de jnepeni. Ajungem pe culmea acoperita de iarba, de unde un perete, adevarat meterez de piatra, ne obligă la o scurta trasversare mai expusa. Din piatra in piatra, ajungem in varful Pietrosul - o uriasa piramida de lava. Traseul l-as recomanda numai turistilor antrenati si pe vreme buna, deoarece nu este vorba de o carare propriu-zisa, ci numai de un urcus pe un versant pietros, presarat cu petice de iarba sau muschi. Ceata insa permite vizibilitate pana in maxim 30 metri, rar se ridica pentru a vedea mai mult. La inceput strabatem un fel de canion, pentru ca apoi sa devina urcare pieptis. Pana la urma a fost destul de usor, caci dupa o ora ajungem sa intersectam traseul cu banda rosie, iar dupa inca 15 minute ajungem pe varf.
De sus se deschide (atunci cand e vremea buna si senina, ca in ianuarie de Boboteaza) o frumoasa panorama a versantului sudic al Pietrosului, care coboara departe, catre valea Muresului. In stanga se zaresc caldarile de unde-si aduna izvoarele Ilva Mare si afluentii sai ce zoresc spre sud, sa duca Muresului prinosul de ape, rostogolite in spume printre stanci si racorite in umbra padurilor dese de molid pe unde umbla nestingeriti regii padurilor noastre. Pe timp senin, zarim asezarile din Depresiunea Gheorgheni; in fata, dincolo de spintecatura Muresului, muntii vulcanici ai Gurghiului, iar spre dreapta crestele zdrentuite ale Tihului, Gruiului si Ciungetului. Catre nord admiram frumoasele stanci sculptate de ape si vant din Tamau, Pietrele Rosii, Doisprezece Apostoli, Lucaciu pe langa care am trecut in urma cu o luna; spre dreapta se inalta conul solitar al Pietricelului, iar în fata noastra cupola rotunjita de buldozere (mama lor…) a Negoiului Romanesc, acoperita de blocuri dezagregate.
Ne adapostim intr-un fel de grota, bagam primusurile in functiune, ne facem siesta. Vremea da semne de schimbare, ceata se ridica in valuri pentru ca apoi sa coboare la fel de rapid. Ne luptam fiecare, care cu unt de arahide, care cu o conserva de fasole, care cu un gulas care nu se lasa mancat cu una cu doua. Fotografii nu prea au fost pana aici din cauza cetii. Cu burtile pline de acum inainte vom urma banda rosie pana la cabana meteo de pe Vf. Retitis. Iarba are o culoare caracteristica Calimaniului, un rosu aprins care contrasteaza cu albul cetii. Privim in urma si vedem varful de pe care am coborat. La dreapta pe directia de mers avem vizibilitate maxima, din stanga valuri de ceata se sparg de creasta si se ridica in sus. Foarte frumos, aveam pana acum in minte imaginea asta doar din Fagarasi; nici in Rodnei nu am avut ocazia sa vad asa ceva.
Coboram in estul piramidei, unde se desfasoara un larg platou acoperit cu smocuri de iarba. Poteca banda rosie se mentine tot timpul in apropierea abruptului nordic. Traseul este foarte usor, cu panta insesizabila, presarat pe alocuri cu blocuri mari. Din cand in cand apar mici denivelari sau portiuni mai stancoase. In fata noastra, pe stanga, din mijlocul platoului se inalta usor Vf. Negoiu Unguresc (2.081 m), de unde zorim spre saua ce-l separa de Pietricelul. Varful propriu zis din aceasta directie nici nu pare varf ci mai degraba o movila (a aprodului Purice), doar atunci cand urci dinspre saua Negoiului apare un pic mai abrupt. Admiram Calimanii in toata splendoarea lor, ceata s-a ridicat si vremea e frumoasa cu vizibilitate maxima. Din nou urmeaza un sector abrupt, stancos (sa zicem ca e portiunea cea mai tehnica din traseul nostru), si ne apropiem de cupola impietrita acoperita de jnepeni, pe care o ocolim prin dreapta. Printre jnepeni si ienuperi ajungem in saua Negoiu (Negoiu Unguresc 2081 metri - Pietricelul 1993 metri stalp indicator), unde intalnim ,,drumul Mariei Tereza", marcat cu banda albastra si punct rosu pe care l-am mai intersectat odata atunci cand am inceput urcusul pieptis spre Pietros, de sub caldarile glaciare suspendate pe versantul nordic al Pietrosului si Negoiului Unguresc, de unde se indreapta catre est, spre Calimanul Cerbului sau Toplita. Aici ne intersectam si cu cei trei pe care-i intalnisem la cort mai devreme
Pe versantul vestic al Negoiului Romanesc se observa de departe drumul folosit de camioanele de mare tonaj, care ocolesc varful iîn serpentine stranse catre fostul refugiul Luana si apoi mai jos pana la Gura Haitii.
Facem un ocol pana la Negoiul Romanesc, unii dintre noi sunt curiosi cum arata de sus fosta exploatare. Mai apoi aveam sa aflu ca de fapt ii interesa sa stie daca jos la exploatare cinematograful era dotat si cu dozatoare de cafea, iar la supermarket aveau mascarpone.
Vremea e splendida insa incet incet plafonul de nori coboara si ne invaluie. Ne apropiem de statia meteo de pe Retitis. E o zona mai expusa, asa ca gecile iau locul tricourilor. Pe la sapte seara ajungem la statie. PANICA: fiecare a inteles-o in felul sau, pana la urma ne-am linistit in fata unui noroc: la bine si la greu, vorba reclamei. Nu stiu cum da ne trec o gramada de idei prin cap, una dintre ele sa dormim intr-un camion, alta si altele. Intre timp ceata s-a lasat puternic si vantul sufla ca turbatul. Nu mai fusesem decat cu privirea pana la lacul Iezer, asa ca hotaram sa campam chiar langa statia meteo. Locul e destul de expus, dar probabilitatea ca ale noastre corturi sa cedeze e destul de mica, iar dupa ce le montam si ancoram folosindu-ne si de pietre parca si vantul se mai opreste. Un cort cedeaza la intindere, asa ca ne bagam toti opt in trei corturi. Renunt la a mai intinde foaia de bivuac dupa ce vantul mi-o pune in cap asa ca ma bag si eu in Hannah-ul lui Adi. Ca doar nu era prima oara. Montatul corturilor a fost frumos, presarat cu ceva stropi de rom. Noaptea a trecut frumos, vantul nu a batut aproape deloc, iar dimineata pe la 5-6 fiecare cum a putut, cand ne-am trezit am gasit un strat gros de condens transformat in gheata pe exterior. Fusesera minus cateva grade aveam sa aflam, iar seara ajunsesera la doar doua grade plus. Doua cu opt cum ne spusesera meteorologul de la statie. Ceai, cafele, supe, stropi de rom si fotografii cu rasaritul. Vizibilitatea-i maxima. Acasa mai multi dintre noi am avut probleme cu sotiile/prietenele; aveau sa vada o ceata de opt oameni in fotografii plimband din mana in mana o Grasa. De Cotnati. Probleme de genul ca vezi Doamne ce fel de oameni sunteti daca v-au ajuns 750 ml la opt oameni. Mult? Putin? Important e ca a mers la suflet acea sticla. Printre cele mai bune vinuri baute la peste 2000 metri. Poate mai bun decat acea sticla de Lacrima lui … savurata acum vreo 7-8 ani pe Moldoveanu de ziua mea in mijlocul toamnei. Singurul fara probleme o fost Alex care era cu Elena si care erau cat pe ce sa se lipeasca de cazare moca in cabana.
Adevarul e ca oarecum ciudat si neincrezatori se uitau turistii de jeep ajunsi sus si cazati, cum vrem noi sa dormim la cort pe asa vreme. Atat de neincrezatori ca dimineata mai multi au venit la noi sa ne intrebe daca a fost ok peste noapte. La inceput probabil vroiau sa se convinga daca mai respiram… Dupa o noapte in care efectiv am transpirat toti (la propriu, mai putin Radu pe care nu prea l-a prins somnul –emotii, prima oara la peste 2000 metri dormit, auzi n-am uitat de … ciocolata promisa!) am fost rasplatiti de un rasarit superb, cu o aroma de cafea imbietoare.
Tragem o fuga pana la cabana din nou (era la 10 metri de noi) dam Noroc cu toata lumea si tarziu (era prea frumos peisajul) pe la 10-10:30 pornim la drum.
Duminica 31.08.2008 Vf. Retitis (2021 metri) - Vf. Caliman-Izvor (2031 metri) - Vf. Calimanul Cerbului 2013 (metri)-Gura Haitii (1050 metri) – Vatra Dornei(800 metri). Caracteristici: traseu usor, marcat exact atat cat sa nu te ratacesti, iarna cam dificil deoarece marcajul este facut in golul alpin numai pe pietre, un GPS sau traseul facut vara te scot insa din incurcatura. Dupa Calimanul Cerbului se intra intr-o mare de jnepeni, poteca se pierde, inaintarea e destul de anevoioasa pe o portiune de 250-350 metri. In zona asta trebuie sa ai ochii cat cepele sau inaltinea de 2-2,90 metri fix. Traseul face legatura cu partea estica a Calimanului.
Plecam hai-hui pe linia de creasta spre Vf. Caliman Izvor. Vremea-i superba si avem toata ziua la dispozitie. Traseul este cam de 4-5 ore, traseu care de fapt la sfarsitul verii cand e plin de zmeura si afine il faci cam in 8 ore. Iar dupa 8 ore iesi cu burta plina dupa ce ai mancat cea mai buna zmeura, plus ca nu trebuie sa-ti cari apa dupa tine (bine, daca afinile ti se par innecacioase sau acre trebuie sa ai si bidonul plin cu apa). Traseul e frumos, al naibii de frumos si nu foarte obositor. Chiar relaxant. Deabia dupa ce trecem de Calimanul Cerbului o padure de jnepeni ne pune la incercare, caci poteca-i pierduta prin ea. Trecem si de asta cu bine, dupa ce Adi devine maestru in a recupera obiectele noastre smulse de jneapan. Intram apoi in padurea de molid in coborare usoara, marcajul e oarecum ciudat. Cand e foarte vizibil semn ca parca s-a remarcat de curand, cand gasesti un semn sters de vreme din 200 in 200 de metri.
Unora setea le da tarcoale, asa de mari ca le tulbura altora apa. Tocmai pe un drum forestier dam de un zmeuris imens, stanga dreapta, fata spate, cat vezi cu ochii. Uitam de marcaj pentru un moment, destul insa cat sa-l pierdem. Nu-i bai, deja aparusera primele salaje, asa ca mergem in coborare pe forestier. La un moment dat traim cu impresia ca aici s-au turnat ultimile secvente de la “Dansez pentru tine” varianta “Dansez cu ursul” sau “Nunta ursareasca”. Pentru multe sute de metri drumul e plin de urme de urs, bulevardul ursilor; multe si mari cat China. Mergem facand ceva zgomot (chiar daca urmele par vechi de o zi macar) pentru ca e si zmeuris si recapitulam cum e sa procedam daca dam bot in bot cu Mos Martin. Variante de retragere “strategice”, aruncatul rucsacului, cutitul de lemn si priviri suave sunt modalitati prin care credem c-om scapa doar cu strangeri de mana de-l intalnim. De intalnit ursul nu, in schimb apar primele case, dupa care intersectam soseaua ce duce de la Gura Haitii spre Vatra Dornei. Era cam ora 6 seara. Ne schimbam bocancii pe marginea strazii si pornim spre Neagra Sarului pana unde avem cam 6 km de mers. Tinta noastra este de fapt primul magazin alimentar care e cam la 1 km dupa spusele unui localnic. Iesisem din traseu mai jos de cabana Perla Calimaniului asa ca ratasem sedinta de hidratare. Ajungem la birtul satului, comandam pe rand sucuri, inghetata si ursusi (nu din toate fiecare). Ionut si Mihai H. (has) se agita pe marginea soselei cu folos caci opresc o dubita care sa ne ia pana in Neagra Sarului de unde vom lua autobuz spre Vatra Dornei. Bun, soferul om cu foarte mult bun simt (a bagat opt oameni si opt rucsaci de tura pe sase scaune) a recunoscut pe drum ca l-am cam luat prin surprindere cand a vazut opt voinici si voinice sarind pe masina lui, el se astepta doar la cei doi ce facau autostopul.
Ajungem in Neagra Sarului, multumim, ne hidratam, ne alimentam, urcam dupa o ora de asteptat in autobuz, unii mai dorm, altii mai rad si ajungem in Vatra Dornei.
Luam locuri la tren, bagam o pizza gigant (si chiar ca e), golim o halba de bere si dupa inca cateva ore debarcam in Iasi. Fug ca mig-ul spre casa, fac un dush, urc in tramvaiul 5 si la munca. Deabia seara reusesc pe la 18 cand ajung acasa sa povestesc ce fumos a fost. Si chiar ca a fost frumos.
Asa ca…HAI PE MUNTE! Indiferent de vreme si de anotimp, important e sa iubesti muntele, sa-l ai in inima si sa te simti bine.
Vineri 29.08.2008 ne vedem in gara pe la orele 20. Ne vedem si avem un singur scop: hai pe munte! Elena si Alex, Marius, Mihai, Radu, Ionut si eu, alt Mihai. Cumparam biletele pana la Vatra Dornei dus-intors si la drum. Drumul ca un facut, din Veresti, Dolhasca apare un grup de “francezi” autohtoni, plecati in cautarea pestisorului de aur si a afinelor de argint. Bonjur, pardon, “sa va bian” umplu coridorul exact pana in Dorna. Brunetii autohtoni culegatori de afine se intind pe jos, pe geamuri, pe sub geamuri incat sa iesi din compartiment e o adevarata aventura. Cu chiu cu vai fara intarzieri sau opriri din cauza apelor ajungem in Vatra Dornei pe la ora unu noaptea. Stam la o cafea, agatam un soim al soselelor care face curse (ne)regulate prin zona, ne zice ca deabia la ora 5 e liber, ne invartim, ne foim printr-un supermarket cu ceva cumparaturi si pana la urma hotaram. Ne apucam de negociat cu taximetristii din gara si reusim sa avem la dispozitie 2 taxiuri pentru 100 de lei care ne vor duce aproape 35 de km pana la Gura Haitii. Pe la doua si ceva noaptea ajungem in Gura Haitii pe o vreme caneasca cu rafale de ploaie si ceva vant. Pe drum ne-a insotit pentru vreo 50-100 metri o familie de caprioare. Frumoasa imagine sa vezi fugind la lumina farurilor caprioarele, parca eram la vanatoare de elefanti. La Perla Calimaniului ne asteapta si Adi din Piatra Neamt care ajunsese de cu seara aici. Ne arata unde a campat in curtea pensiunii, afara bureaza si ne hotaram sa nu mai intindem corturile pentru 3-4 ore de somn. Intindem sacii de dormit intr-un foisor, mai discutam una alta si greu de tot tragem pe dreapta. La sapte dimineata dam desteptarea. Greu de tot iesim din sacii de dormit. Afara vremea-i urata rau, plafonul de nori e pe la 1300 metri maxim, e innorat si ploua mocaneste. Fara chef prea mare ne pregatim bagajul. Ne gandim ca vom avea vreme la fel ca data trecuta cand am iesit din creasta tocmai datorita codurilor rosii. Planul de rezerva ar fi sa ramanem la pensiune si sa ne luam la tranta cu ursul. Cu puterea sau sangele ursului, ca mi se amesteca brandurile in minte.
Sambata 30.08.2008 Gura Haitii (1050 metri) - valea Haitii- sub Maieris (marcaj cruce rosie aprox 3 ore) - Vf. Pietrosul (aproximativ o ora) - Vf. Negoiul Unguresc - Saua Negoiului - Vf. Negoiul Romanesc - Vf Retitis (cab meteo Retitis) (banda rosie, aproximativ 3 ore). Caracteristici: traseu relativ usor vara, iarna dificil de sub Maieris pana la coborarea de pe Negoiul Unguresc. Vf. Pietrosul cel mai inalt si semet varf al muntilor vulcanici din tara noastra
Din satul Gura Haitii chiar de la pensiune parasim soseau si ne angajam pe drumul forestier ce urmeaza valea Negrii Sarului si mai apoi valea Haitii. Cariere de piatra, busteni aliniati pe marginea drumului si baraci pentru muncitori ne aduc aminte ca economia Romaniei prospera, PIB-ul e in crestere si nu suntem inca afectati de criza imobiliara din s(t)ate. Drumul nostru continua pe valea Haitii (cruce rosie), printre plantatii de molizi si trece peste un pod ce imbratiseaza malurile paraului Babei, un firicel neinsemnat de apa, ca toti afluentii de pe partea dreapta a raului Haita (stanga), veniti din Dealul Batosului. Pe versantul opus, padurea se sfarseste brusc si din imparatia ierburilor si a zmeurisului (mult si bun cum aveam sa concluzionam la sfarsitul plimbarilor noastre) se inalta cateva stanci cu forme curioase, constituite din aglomerate vulcanice. De la gura Paduretului, afluent pe stanga, incatusat intre stanci, drumul nostru trece pe malul apei, prin padurea de molid. Vechi baraje din lemn zagazuiesc apele Haitii formand lacuri de acumulare de unde porneau plute construite din bustenii taiati ce ajungeau la fabricile de lemn din Dorna, sau de-a lungul Bistritei inainte de construirea Lacului de la Izvorul Muntelui (Bicaz) pana la Bacau si mai departe pe Siret pana la Galati de unde urmau calea Marii Negre.
La circa 4 km de la plecare, se desprinde catre dreapta drumul de pe valea Tamaului. Continuam sa urcam pe drumul ce urmareste valea Haitii si dupa ce lasam in urma noastra fostul hait de la gura Izvorului Tamaului, intalnim un al treilea baraj, foarte vechi, in cea mai mare parte distrus. Il traversam, vremea-i cetoasa si umiditatea pluteste in aer. Bineca nu ploua. Dupa ce am urcat cam inca vreo 3 km spre izvoarele Haitii, intalnim cea de-a treia ramificatie catre dreapta, pe valea Paltinului, care-si aduna izvoarele de sub Vf. Maieris (1.885 m). Facem si noi dreapta, dupa ce intre timp am tot facut pauze din mers la zmeuris. Bagam turbo inainte si la vreo 20 metri in fata apare un cort. Salutam pe cei trei, intrebam cat mai e pana sus pe varf, nu prea stiu ce sa ne raspunda, doar ca e ceata si e posibil sa ne ratacim. Pe aici am coborat de la coada Pietrosului in urma cu o luna, asa ca stim unde trebuie sa apara intersectia traseelor. Ajungem dupa ce mai inainte facem o pauza de hidratare si energizare. Sus vom mai avea apa doar undeva in saua Negoiului la un izvor pe care-l stiu doar ca amplasament, deci nu sigur. Verificam altitudinea si vedem ca suntem cam la 1660 metri. Pana sus ar fi diferenta cam de 440 metri. Tragem adanc aer in piept si la drum. Pana sus vom face in jur de o ora. Poteca patrunde printre jnepeni, intersectand ,,drumul Mariei Tereza", urmareste firul de apa rostogolit de sub Vf. Pietrosul. De-a lungul culoarului acoperit de blocuri intalnim o stanca uriasa aplecata deasupra apei. O ocolim prin dreapta. Urcam pe parau catre sud, prin despicatura ce strabate tesatura de jnepeni. Ajungem pe culmea acoperita de iarba, de unde un perete, adevarat meterez de piatra, ne obligă la o scurta trasversare mai expusa. Din piatra in piatra, ajungem in varful Pietrosul - o uriasa piramida de lava. Traseul l-as recomanda numai turistilor antrenati si pe vreme buna, deoarece nu este vorba de o carare propriu-zisa, ci numai de un urcus pe un versant pietros, presarat cu petice de iarba sau muschi. Ceata insa permite vizibilitate pana in maxim 30 metri, rar se ridica pentru a vedea mai mult. La inceput strabatem un fel de canion, pentru ca apoi sa devina urcare pieptis. Pana la urma a fost destul de usor, caci dupa o ora ajungem sa intersectam traseul cu banda rosie, iar dupa inca 15 minute ajungem pe varf.
De sus se deschide (atunci cand e vremea buna si senina, ca in ianuarie de Boboteaza) o frumoasa panorama a versantului sudic al Pietrosului, care coboara departe, catre valea Muresului. In stanga se zaresc caldarile de unde-si aduna izvoarele Ilva Mare si afluentii sai ce zoresc spre sud, sa duca Muresului prinosul de ape, rostogolite in spume printre stanci si racorite in umbra padurilor dese de molid pe unde umbla nestingeriti regii padurilor noastre. Pe timp senin, zarim asezarile din Depresiunea Gheorgheni; in fata, dincolo de spintecatura Muresului, muntii vulcanici ai Gurghiului, iar spre dreapta crestele zdrentuite ale Tihului, Gruiului si Ciungetului. Catre nord admiram frumoasele stanci sculptate de ape si vant din Tamau, Pietrele Rosii, Doisprezece Apostoli, Lucaciu pe langa care am trecut in urma cu o luna; spre dreapta se inalta conul solitar al Pietricelului, iar în fata noastra cupola rotunjita de buldozere (mama lor…) a Negoiului Romanesc, acoperita de blocuri dezagregate.
Ne adapostim intr-un fel de grota, bagam primusurile in functiune, ne facem siesta. Vremea da semne de schimbare, ceata se ridica in valuri pentru ca apoi sa coboare la fel de rapid. Ne luptam fiecare, care cu unt de arahide, care cu o conserva de fasole, care cu un gulas care nu se lasa mancat cu una cu doua. Fotografii nu prea au fost pana aici din cauza cetii. Cu burtile pline de acum inainte vom urma banda rosie pana la cabana meteo de pe Vf. Retitis. Iarba are o culoare caracteristica Calimaniului, un rosu aprins care contrasteaza cu albul cetii. Privim in urma si vedem varful de pe care am coborat. La dreapta pe directia de mers avem vizibilitate maxima, din stanga valuri de ceata se sparg de creasta si se ridica in sus. Foarte frumos, aveam pana acum in minte imaginea asta doar din Fagarasi; nici in Rodnei nu am avut ocazia sa vad asa ceva.
Coboram in estul piramidei, unde se desfasoara un larg platou acoperit cu smocuri de iarba. Poteca banda rosie se mentine tot timpul in apropierea abruptului nordic. Traseul este foarte usor, cu panta insesizabila, presarat pe alocuri cu blocuri mari. Din cand in cand apar mici denivelari sau portiuni mai stancoase. In fata noastra, pe stanga, din mijlocul platoului se inalta usor Vf. Negoiu Unguresc (2.081 m), de unde zorim spre saua ce-l separa de Pietricelul. Varful propriu zis din aceasta directie nici nu pare varf ci mai degraba o movila (a aprodului Purice), doar atunci cand urci dinspre saua Negoiului apare un pic mai abrupt. Admiram Calimanii in toata splendoarea lor, ceata s-a ridicat si vremea e frumoasa cu vizibilitate maxima. Din nou urmeaza un sector abrupt, stancos (sa zicem ca e portiunea cea mai tehnica din traseul nostru), si ne apropiem de cupola impietrita acoperita de jnepeni, pe care o ocolim prin dreapta. Printre jnepeni si ienuperi ajungem in saua Negoiu (Negoiu Unguresc 2081 metri - Pietricelul 1993 metri stalp indicator), unde intalnim ,,drumul Mariei Tereza", marcat cu banda albastra si punct rosu pe care l-am mai intersectat odata atunci cand am inceput urcusul pieptis spre Pietros, de sub caldarile glaciare suspendate pe versantul nordic al Pietrosului si Negoiului Unguresc, de unde se indreapta catre est, spre Calimanul Cerbului sau Toplita. Aici ne intersectam si cu cei trei pe care-i intalnisem la cort mai devreme
Pe versantul vestic al Negoiului Romanesc se observa de departe drumul folosit de camioanele de mare tonaj, care ocolesc varful iîn serpentine stranse catre fostul refugiul Luana si apoi mai jos pana la Gura Haitii.
Facem un ocol pana la Negoiul Romanesc, unii dintre noi sunt curiosi cum arata de sus fosta exploatare. Mai apoi aveam sa aflu ca de fapt ii interesa sa stie daca jos la exploatare cinematograful era dotat si cu dozatoare de cafea, iar la supermarket aveau mascarpone.
Vremea e splendida insa incet incet plafonul de nori coboara si ne invaluie. Ne apropiem de statia meteo de pe Retitis. E o zona mai expusa, asa ca gecile iau locul tricourilor. Pe la sapte seara ajungem la statie. PANICA: fiecare a inteles-o in felul sau, pana la urma ne-am linistit in fata unui noroc: la bine si la greu, vorba reclamei. Nu stiu cum da ne trec o gramada de idei prin cap, una dintre ele sa dormim intr-un camion, alta si altele. Intre timp ceata s-a lasat puternic si vantul sufla ca turbatul. Nu mai fusesem decat cu privirea pana la lacul Iezer, asa ca hotaram sa campam chiar langa statia meteo. Locul e destul de expus, dar probabilitatea ca ale noastre corturi sa cedeze e destul de mica, iar dupa ce le montam si ancoram folosindu-ne si de pietre parca si vantul se mai opreste. Un cort cedeaza la intindere, asa ca ne bagam toti opt in trei corturi. Renunt la a mai intinde foaia de bivuac dupa ce vantul mi-o pune in cap asa ca ma bag si eu in Hannah-ul lui Adi. Ca doar nu era prima oara. Montatul corturilor a fost frumos, presarat cu ceva stropi de rom. Noaptea a trecut frumos, vantul nu a batut aproape deloc, iar dimineata pe la 5-6 fiecare cum a putut, cand ne-am trezit am gasit un strat gros de condens transformat in gheata pe exterior. Fusesera minus cateva grade aveam sa aflam, iar seara ajunsesera la doar doua grade plus. Doua cu opt cum ne spusesera meteorologul de la statie. Ceai, cafele, supe, stropi de rom si fotografii cu rasaritul. Vizibilitatea-i maxima. Acasa mai multi dintre noi am avut probleme cu sotiile/prietenele; aveau sa vada o ceata de opt oameni in fotografii plimband din mana in mana o Grasa. De Cotnati. Probleme de genul ca vezi Doamne ce fel de oameni sunteti daca v-au ajuns 750 ml la opt oameni. Mult? Putin? Important e ca a mers la suflet acea sticla. Printre cele mai bune vinuri baute la peste 2000 metri. Poate mai bun decat acea sticla de Lacrima lui … savurata acum vreo 7-8 ani pe Moldoveanu de ziua mea in mijlocul toamnei. Singurul fara probleme o fost Alex care era cu Elena si care erau cat pe ce sa se lipeasca de cazare moca in cabana.
Adevarul e ca oarecum ciudat si neincrezatori se uitau turistii de jeep ajunsi sus si cazati, cum vrem noi sa dormim la cort pe asa vreme. Atat de neincrezatori ca dimineata mai multi au venit la noi sa ne intrebe daca a fost ok peste noapte. La inceput probabil vroiau sa se convinga daca mai respiram… Dupa o noapte in care efectiv am transpirat toti (la propriu, mai putin Radu pe care nu prea l-a prins somnul –emotii, prima oara la peste 2000 metri dormit, auzi n-am uitat de … ciocolata promisa!) am fost rasplatiti de un rasarit superb, cu o aroma de cafea imbietoare.
Tragem o fuga pana la cabana din nou (era la 10 metri de noi) dam Noroc cu toata lumea si tarziu (era prea frumos peisajul) pe la 10-10:30 pornim la drum.
Duminica 31.08.2008 Vf. Retitis (2021 metri) - Vf. Caliman-Izvor (2031 metri) - Vf. Calimanul Cerbului 2013 (metri)-Gura Haitii (1050 metri) – Vatra Dornei(800 metri). Caracteristici: traseu usor, marcat exact atat cat sa nu te ratacesti, iarna cam dificil deoarece marcajul este facut in golul alpin numai pe pietre, un GPS sau traseul facut vara te scot insa din incurcatura. Dupa Calimanul Cerbului se intra intr-o mare de jnepeni, poteca se pierde, inaintarea e destul de anevoioasa pe o portiune de 250-350 metri. In zona asta trebuie sa ai ochii cat cepele sau inaltinea de 2-2,90 metri fix. Traseul face legatura cu partea estica a Calimanului.
Plecam hai-hui pe linia de creasta spre Vf. Caliman Izvor. Vremea-i superba si avem toata ziua la dispozitie. Traseul este cam de 4-5 ore, traseu care de fapt la sfarsitul verii cand e plin de zmeura si afine il faci cam in 8 ore. Iar dupa 8 ore iesi cu burta plina dupa ce ai mancat cea mai buna zmeura, plus ca nu trebuie sa-ti cari apa dupa tine (bine, daca afinile ti se par innecacioase sau acre trebuie sa ai si bidonul plin cu apa). Traseul e frumos, al naibii de frumos si nu foarte obositor. Chiar relaxant. Deabia dupa ce trecem de Calimanul Cerbului o padure de jnepeni ne pune la incercare, caci poteca-i pierduta prin ea. Trecem si de asta cu bine, dupa ce Adi devine maestru in a recupera obiectele noastre smulse de jneapan. Intram apoi in padurea de molid in coborare usoara, marcajul e oarecum ciudat. Cand e foarte vizibil semn ca parca s-a remarcat de curand, cand gasesti un semn sters de vreme din 200 in 200 de metri.
Unora setea le da tarcoale, asa de mari ca le tulbura altora apa. Tocmai pe un drum forestier dam de un zmeuris imens, stanga dreapta, fata spate, cat vezi cu ochii. Uitam de marcaj pentru un moment, destul insa cat sa-l pierdem. Nu-i bai, deja aparusera primele salaje, asa ca mergem in coborare pe forestier. La un moment dat traim cu impresia ca aici s-au turnat ultimile secvente de la “Dansez pentru tine” varianta “Dansez cu ursul” sau “Nunta ursareasca”. Pentru multe sute de metri drumul e plin de urme de urs, bulevardul ursilor; multe si mari cat China. Mergem facand ceva zgomot (chiar daca urmele par vechi de o zi macar) pentru ca e si zmeuris si recapitulam cum e sa procedam daca dam bot in bot cu Mos Martin. Variante de retragere “strategice”, aruncatul rucsacului, cutitul de lemn si priviri suave sunt modalitati prin care credem c-om scapa doar cu strangeri de mana de-l intalnim. De intalnit ursul nu, in schimb apar primele case, dupa care intersectam soseaua ce duce de la Gura Haitii spre Vatra Dornei. Era cam ora 6 seara. Ne schimbam bocancii pe marginea strazii si pornim spre Neagra Sarului pana unde avem cam 6 km de mers. Tinta noastra este de fapt primul magazin alimentar care e cam la 1 km dupa spusele unui localnic. Iesisem din traseu mai jos de cabana Perla Calimaniului asa ca ratasem sedinta de hidratare. Ajungem la birtul satului, comandam pe rand sucuri, inghetata si ursusi (nu din toate fiecare). Ionut si Mihai H. (has) se agita pe marginea soselei cu folos caci opresc o dubita care sa ne ia pana in Neagra Sarului de unde vom lua autobuz spre Vatra Dornei. Bun, soferul om cu foarte mult bun simt (a bagat opt oameni si opt rucsaci de tura pe sase scaune) a recunoscut pe drum ca l-am cam luat prin surprindere cand a vazut opt voinici si voinice sarind pe masina lui, el se astepta doar la cei doi ce facau autostopul.
Ajungem in Neagra Sarului, multumim, ne hidratam, ne alimentam, urcam dupa o ora de asteptat in autobuz, unii mai dorm, altii mai rad si ajungem in Vatra Dornei.
Luam locuri la tren, bagam o pizza gigant (si chiar ca e), golim o halba de bere si dupa inca cateva ore debarcam in Iasi. Fug ca mig-ul spre casa, fac un dush, urc in tramvaiul 5 si la munca. Deabia seara reusesc pe la 18 cand ajung acasa sa povestesc ce fumos a fost. Si chiar ca a fost frumos.
Asa ca…HAI PE MUNTE! Indiferent de vreme si de anotimp, important e sa iubesti muntele, sa-l ai in inima si sa te simti bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu