De la Borsa pana in Vatra Dornei 2006

Asadar vineri 25.08.2006, pe la 5 dimineata suna ceasul. Rucsacul in spate si rapid la gara. Urc in acceleratul Iasi-Timisoara de la ora 06:02 care urmeaza sa ma duca in Vatra Dornei (11:16). Deocamdata sunt singur, dar in Dorna urmeaza sa ma intalnesc cu Adi din Piatra Neamt, in Borsa alaturandu-se si cei din Cluj (Fane, Paul, Petre si Nelu) care urmau sa mearga pe creasta Rodnei din Borsa pe Pietrosul Rodnei si apoi sa coboare prin Saua Gargalau duminica spre Borsa statiune. Doar ca planurile de acasa nu se potrivesc mereu cu realitatea (adica mai mult cu vremea). Pret bilet dus-intors Iasi-Dorna 51,2 ron. Din Vatra Dornei luam din autogara autobuzul spre Borsa (ora 13,30 – 14 ron) care dupa pauze dese ne lasa la poalele Rodnei pe la 16,50. Vreme inchisa, mohorata, umezeala mare in aer si nori multi deasupra muntilor. Hotaram sa o luam uÂşor sus spre statia Meteo Iezer si sa campam cat mai aproape de aceasta, drumul facut toata ziua spunandu-si cuvantul. Ne incadram rapid pe traseu si dupa aproape 2 ore de mers, dupa ultimile garduri ce strajuiesc drumul spre cabana meteo ne oprim intr-o poienita.

Vorbesc la telefon cu Fane (cunoscut in Retezat la sfarsit de iulie tot intr-o tura deschisa pe internet) si aflam ca ajung deabea seara tarziu in Borsa (probleme de aprovizionare) urmand ca dimineata sa ne recuperam unii pe altii. Vremea se face frumoasa si la un moment dat mai ca suntem hotarati sa nu mai intindem cortul (oboseala, lene mare?) dar pana la urma greu de tot o facem. Afine foarte multe afine in jur, de altfel ca peste tot in Rodnei si Suhard. Norocul nostru cu cortul, caci sambata dimineata incepe distractia. Pe la 1,40 incepe ploaia, si ploua bine.

Sambata 26.08.2006 ne trezim tarziu pe la 9 dimineata. Stam in gura cortului si admiram ploaia care nu se mai opreste. Si cum era de asteptat apare si ceata. Plecam, nu plecam sus? La 10 apar cei din Cluj cu care vorbisem la telefon si care ne alimenteaza cu una bucata sticla cogniac foarte utila pentru noi doi in zilele urmatoare. Intre doua reprize de ploaie strangem cortul si la drum. Ajungem greu la cabana meteo si lacul Iezer, vremea e de vina, ceata poti sa o tai cu cutitul

Facem pana la lac cam trei ore si de aici urmeaza urcusul in serpentine spre creasta ne mai ia cam 1 ½ ore. Aproape de creasta cei din Cluj ne spun ca vor campa pe malul Iezerului si isi lasa rucsacii grei pe poteca urcand cu noi spre Pietrosul Rodnei. Vreme urata, ceata multa si vantul in rafale ii fac sa renunte gandindu-se ca nu vor ajunge a doua zi seara in Borsa statiune. Sus pe Pietrosul Rodnei vantul ne da jos din picioare. Facem pozele de rigoare, sunt chiar momente cand ceata se ridica si reusim sa facem poze. Frumosa, foarte frumosa imaginea, merita sa te bata vantul si ploaia care ne-a insotit tot drumul pana aici in rafale doar si pentru a respira maretia peisajului si a muntilor care ne inconjoara

Doar ca timpul ne preseaza, stam cam 15 minute pe varf (care din pacate nu are un stalp indicator si sus nu am inteles bine, e un mic refugiu sau un punct de la cabana meteo? - oricum chiar daca usa nu se inchide bine in caz de vreme rea te poti adaposti inauntru, constructia e solida si rezistenta inca). Ne despartim, Fane, Petre, Nelu si Paul se intorc la lacul Iezer unde vor campa iar eu cu Adi urmam banda rosie (care ne va insoti pana pe varful Omului din Suhard) spre Tarnita la Cruce punctul terminus pentru ziua de azi unde urmeaza sa campam.

Nu mai ploua dar vantul bate in continuare tare. Depasim o pereche de turisti romani care vor campa tot la Tarnita trecem pe sub varful Rebra (2221 metri) si in aproximativ 2 ½ ore ajungem pe malul lacului Rebra unde vom campa. Mai sunt doua corturi (tot turisti romani) si pe la 10 seara ne bagam in sacii de dormit dupa ce ceaiurile si supa fierbinte alunga cumva umezeala care pluteste in aer. As vrea sa spun ca am intalnit multi turisti romani, aproape numai romani, asta in conditiile in care multe voci spun ca in Rodnei intalnesti mai multi cehi si polonezi. De fapt trei zile in Rodnei am intalnit numai romani iar marcajul e bun, vizibil poteca bine conturata care nu te prea lasa sa te ratacesti nici cand e ceata

Duminica 27.08.2006 ne trezim devreme; la fel ceaiuri si supe la greu. Umplem si termosul cu ceai si la drum. Iesiti in creasta lenevim cam o ora, vremea se schimba si iese soarele in sfarsit; e senin si maretia muntelui ni se dezvaluie pe deplin. Apoi ne continuam drumul prin Tarnita Barsanului, Saua Puzdrele, cu Vf. Puzdrele in stanga iar in dreapta Vf. Laptelui Mare. Pe la 18 am ajuns in Saua Gargalau; pana aici nu am mai gasit apa dar in sa exista numeroase izvoare. Locul este frumos dar la fel ca pe malul lacului Rebra peturi, rezerve de primus goale si multa „civilizatie” lasata in urma de oameni. Noaptea e senin si cautam stelele ce le cunoastem sus pe cer. Probabil ca in muntii Bistritei ploua, e innorat in acea parte si se vad fulgere in departare. Ne bucuram de ziua minunata care a trecut si ne bagam rapid in sacii de dormit. In fiecare seara din cauza frigului am „dormit” impreuna cu frontala, batriile de rezerva si aparatul foto in saci. Riscam sa „moara” prematur, chiar daca erau alkaline

Luni 28.08.2006, ultima zi in Rodnei. Plecam dimineata pe la ora 9 urmand ca seara sa ajungem in pasul Rotunda (Rodnei). Dupa o ora ajungem pe varful Gargalau, unde exista o cruce de lemn si o borna care marcheaza varful

Stalpul indicator ne arata 8 km – 4 ore pana in Saua Putredu

Trecem de Vf. Omului, Vf. Cisu, a urmat o portiune ceva mai dificila de creasta mai ales ca era umezeala si cu un ultim efort ajungem sus pe Vf. Ineu (2279 metri). Sub Ineu marcajul banda rosie se desparte, spre varf si o alta varianta ce ocoleste varful (e si un mic adapost aici improvizat, util in caz de ploaie) si iese in saua de unde se coboara spre Lacul Lala/urca Vf. Ineut. Sus pe varf panorama deosebita, se vede Ceahlaul cu Vf. Toaca bine conturat, Giumalaul, M-tii Bistritei, Suhardului si Calimanii. Pe versantii muntilor vedem multe, foarte multe turme de oi. Sunt totusi la distanta mare de creasta si cainii nu au fost o problema. Stam cam ½ ora si ne intalnim cu un grup de liceeni din Suceava cred care impreuna cu un profesor venise sa cartografieze zona (am inteles ca era vorba de o lucrare de doctorat). Vin din pasul Rotunda si ne spun ca mai avem de mers cam 4 ore pana acolo
Incet o luam la vale spre Ineut. Undeva in stanga traseul coboara spre lacurile Lala urmand ca dupa Ineut sa se reintalneasca cu cel ce coboara la Pasul Rotunda. Vremea e fantastica, soare si vizibilitate maxima. Am vazut urme de capre negre dar nu am zarit nici una din pacate; la fel nu am vazut nici flori de colt…. Coborarea de pe Ineut trece pentru aproximativ 2 ore pe o creasta gen Piatra Craiului destul de obositoare pentru noi. Ne intalnim apoi cu traseul ce vine de la lacurile Lala si ne incadram apoi pe un drum forestier ce ne duce in 2 ½ ore in Pasul Rotunda

De pe creasta zona lacurilor Lala pare rupta de realitate…superb, ceva de vis, neinchipuit de frumos…trebuie sa ajungeti sa o vedeti. Liniste multa si soare. Inca. Drumul forestier ce urmeaza in continuare banda rosie efectiv ne baga „picioarele’n gat”. In dreapta pe directia de mers ploua torential, se vede din departare si parca prevesteste ce ne asteapta in urmatoarele doua zile prin Muntii Suhardului. Ultimul km ne poarta printre doua stani, unde un pusti ne intreaba daca avem tigari, dulciuri sau ciocolata. Ii dau patru tigari (da, eu fumez, spun asta sa nu aud moralistii cum imi sar in cap!), chiar daca modul in care ne-a abordat a parut destul de agresiv, dar in schimb foarte convingator (avea vreo 4 ciobanesti cu oitele lui asa ca…). Ajungem la cabana din pasul Rotunda pe la 18,30-19,00 tocmai cand incepe si ploaia. Si o sa tot curga de sus de acum inainte. Ne pregatim sa punem cortul dar cum spuneam vine ploaia. Hotaram pana la urma sa stam la cabana (nu pare a fi in circuitul turistic inca, nu am vazut nici o firma sau ceva care sa anunte ca e cabana) unde proprietarul e super amabil. Camera de 3 paturi ne costa 50 ron doi oameni, in rest am inteles ca e 20 ron patul. Pare destul de frecventata de turisti (mai ales straini, chiar si dl. Rizea –proprietarul- a ramas surprins placut cant a aflat ca facem creasta Rodnei-Suhard si nu suntem cehi. Helloooou…montaniarzii romani, unde suntem? sunt peisaje fantastice in zona, nu veti regreta daca ajungeti). Pentru o rezervare telefonul proprietarului este 0727-372794. Zona e predispusa la schi, iar muntii Suhardului merg de minune pentru ski de tura (mai ales pentru cei incepatori – adica eu ). Radem cate doua beri de caciula si trecem la somn, alimentand si soba cu lemne.

Marti 29.08.2006 intram in Suhard. Marcajul banda rosie pleaca chiar de langa cabana. De aici ceata si ploaia in rafale puternice a pus stapanire pe munte. Plecam pe la 9,30 si inaintam destul de repede chiar daca peisajul nu ne arata absolut nimic si parca mergem in gol. Rar avem vizibilitate peste 30 metri insa orientarea deocamdata nu ne pune probleme caci mergem pe drum. Acelasi drum forestier interminabil. Peste tot transee si iar transee din „nu-stiu-care” razboi mondial. Ceva stane in dreapta pe directia de mers, caini care ne latra dar nu sunt violenti

Dupa aproape 5 ore de mers ajungem pe Vf. Omului (1923 metri) unde mancam niste dulciuri si bem o cana de ceai (plus un pateu subsemnatul – foamea’i mare). O luam inainte, mai avem mult de mers azi si dupa o coborare relativ abrupta ajungem pe un mic platou. Incepe distractia, vantul bate sa ne dea jos din picioare, burniteaza si ceata e peste tot. Scoatem harta si busola si incepem sa ne orientam in ceata. Mergem dupa busola si fiindca ceata e deasa si marcajul pe pietre (multe ascunse in iarba) gasim dupa aproape 30 minute primul marcaj. E bine, caci nu ne-am intors din drum si am mers numai cu busola in mana. Urmeaza o portiune de drum care ne duce intr-un jnepenis ce a invadat poteca. Ceata e atat de deasa incat nici marcajele care sunt in jnepenis din 10 in 10 metri nu le vedem. Scoatem fluerele si luam o nimima masura de precautie. Cu ceata si jnepenisul numai ursul mai lipseste. Cararea prin jnepenis e cam 1 km, iar aproape de Vf. Pietrele Rosii (1771 metri) cineva a curatat-o de jnepenis
La Pietrele Rosii (temperatura e de 5 grade Celsius) vantul efectiv ne pune in genunchi. Si incepe ploaia, care nu mai e mocaneasca. Dupa aproape inca 1 km intram in Saua Diecilor (1400 metri) unde pierdem marcajul. Scoatem harta, busola gasim un sens de mers dar … nimic. Ne intoarcem, o luam de la capat…nimic. Urmam liziera padurii, Adi gaseste traseul de pe care venisem, mergem spre urmatorul semn la o distanta intre noi de 10 metri (mai mult nu se putea caci nu ne mai vedeam pe noi). Cautam. Nimic. Sunt prea multe poteci (facute de ciobani probabil) caci nici una nu ne duce spre marcajul banda albastra (pe care l-am urmat din Vf. Omului pana la Vatra Dornei). Orbecaim in ceata cam 1 ora pana gasim stana din Saua Diecilor. Nu suntem uzi dar goretex-urile noastre ne-au facut sa transpiram. Si peste tot e ceata. Multa. Si suntem obositi. Intram in stana, nici cainii nu latra la noi (da e o vreme cand nici cainele nu iti vine sa-l dai afara din casa – spunea tata) inauntru doi ciobani care ne trimit rapid langa soba. Super amabili. Sunt ardeleni de pe Valea Bistritei daca tin bine minte care ne dau un intaritor (tuica cu afine) si apoi o farfurie cu un fel de supa cu urda si fasole pastai. A mers direct la inima. Ne cam pregatim sa iesim in vijelia de afara sa ne punem cortul la marginea padurii cand ne spun ca putem ramane la ei. Nu am asteptat a doua oara invitatia. Am dormit jos in saci pe izoprene dar a fost pentru noi un hotel de 3 stele. Afara parca incepuse potopul. Ploaie si vant demential. Adormim abia pe la 3 dimineata din cauza vantului. Noaptea ciobanii au iesit des afara, latrau cainii si se pare ca lupii dadeau tarcoale stanii. Ne-au povestit cum in urma cu cateva zile le rupsesera un manz de un an niste lupi. Urata perspectiva si noi mai aveam o zi plina de mers pan in Vatra Dornei

Miercuri 30.08.2006 ne trezim pe la 7 dimineata; nu prea ne da inima sa iesim afara in potopul ce se dezlantuise de aseara. Pe la 8 se mai potoleste vantul si echipati ca de iarna (gore, polar, suprapantaloni, manusi, parazapezi & restul) iesim. Multumim pentru ospitalitate si la drum. Ciobanii vor mai sta acolo inca doua saptamani pana pe 14 septembrie pana vor pleca cu turma spre casa. Prima rafala de vant ne lipeste de stana. Stam cam 10 minute, dupa care pentru o clipa se ridica ceata. Vedem directia de mers si inainte
Trec pana la primii copaci cam 20 minute dupa care e mult mai bine, parca si vantul s-a mai potolit iar poteca se vede clar, nu mai trebuie sa orbecaim prin iarba. Intra iar pe poteca clar vizibila si iar la drum. Mergem si iar mergem. Vedem in fata la 30-40 metri. Fotografii nu avem la ce sa facem. Trag cateva filmulete mici pe aparat sa le arat prietenilor pe unde am bantuit, mai bag si reportofonul in functiune sa imortalizez suieratul vantului. Si totusi chiar daca e ceata imi place…numai de n-ar fi asa multa. Pe la ora 13,00 ne oprim si bagam primusul in functiune. Ceaiuri si o supa fierbinte care sunt binevenite. Si iar la drum. Undeva sub Vf. Faraoane trecem printre doua turme. Ne oprim le lasam sa treaca, cainii nu prea zgomotosi (doar cat isi fac prezenta) si dam sa plecam mai departe. Nu facem 100 metri si doi dulai se reped la noi. Tot e bine, zicem, ca suntem doar doi la doi. Numai ca sunt foarte agresivi (ar speria si ursul, daramite pe noi) iar ciobanii freaca menta impasibili la doar vreo 200 metri mai incolo. Nu au juvat (obligatoriu nu?) si se apropie pana la 1 metru de picioarele noastre. Inaintam cu spatele le traseu si cu fata la ei, rucsacii sunt de jumatate dati din spate si aproape ca-mi vine sa scot pioletul de pe rucsac. Dar sigur i-as intarita si mai tare asa ca ii lasam sa-si faca numarul. Adi glumeste si spune ca distractia cainilor sunt turistii. Poate, dar cand se intampla asta e bine sa nu fii in zona. Tot circul dureaza vreo 20 minute pana se plictisesc cainii de noi. Ciobanii la fel, ne vad dar nu ne vad. Asta e, si ciobanii sunt oameni, difera unii de ceilalti…din pacate
Intram intr-o padure de brad apoi iar picioarele noaste se afunda in noroi. Sunt locuri in care nu poti ocoli poteca si ne face ghetele de comando. Inainte de Dealul Runcului traseul trece printre doua stani de vaci. Unul dintre ciobani ne invita la el, ne serveste cu cas, urda si jintita. Super amabil si de treaba. Stam de vorba cu el, ne spune ofurile lui (despre pretul laptelui de 0,5 ron/litru, despre U.E. si mulgatoarea automata pe care a trebuit sa o cumpere, generatorul si gresia pe care tre’ sa o puna in camera unde depoziteaza laptele). Ii dau dreptate, e greu

E o lume fascinanta pentru cineva trecator prin ea, e o lume grea pentru cineva care traieste in ea. Si e atat de sincer, si corect in logica lui. Trebuie sa ne despartim insa si la drum. Avem inca doua ore pana la Vatra Dornei pe care le facem iar prin ploaie. Ajungem pe la 19,30 in oras, ne cazam la baza partiei Parc la Cabana Schiorilor si retraim Serbarile Zapezii din iernile trecute in fata unei beri binevenite. Apa calda, caldura ne fac sa mai uitam vremea urata de afara
Joi 31.08.2006 ne ridicam cu greu din pat, ne facem bagajul si iesim pe la 11,30 in oras spre gara. Veveritele din parc si aerul de munte ne fac pentru o secunda sa visam ca putem ajunge si in Calimani macar pana la 12 Apostoli si Pietrosul Calimanilor
Dar vremea nu mai tine de mult cu noi, cerul e inchis, asa ca dupa o masa si o sticla buna de sec de Jidvei in centru eu ma indrept spre acceleratul Cluj Napoca-Galati de la ora 13,10 care ma duce acasa in Iasi iar Adi spre autogara unde pe la 14,30 pleaca spre Piatra-Neamt. Concluzii? Cum imi place mie sa zic, a fost ceva de vis…deabia astept sa ma intorc pe munte, oricare ar fi acesta

In rest, numai bine si carari cu soare...oriunde v-ar duce pasii!

Mai putine vorbe, maimulta miscare. Hai pe Munte!