Ceahlaul in noapte

Prin Ceahlau noaptea

A fost unul din putinele week-end-uri in care decizia de a pleca pe munte sau a sta in acasa am luat-o functie de prostiile debitate pe posturile de televiziune la rubrica intitulata „meteo”. Zic prostii pentru ca de la avertizarea meteo cod galben-portocaliu pana la soarele ce stralucea pe cer era o diferenta de la cer la pamant. Ciresele de pe tort au fost telefoanele prinite de la prieteni care-mi spuneau ca vremea (cam pe unde imi planificasem sa ajung) era de vis. Asadar din cauza asta am renuntat la a mai ajunge in M-tii Nemira, reorentandu-ma pentru o tura de o zi in Ceahlau.

Vorbisem deja cu Bogdan pentru a merge impreuna duminica prin Izvorul Muntelui si sa coboram in aceeasi zi prin Durau. Sambata vorbesc cu el la telefon si mi se pare un pic nehotarat. „Care-i treaba zic eu, nu prea mai ai e gand sa mergi sau ce?” „Ba da, doar ca ma gandeam...” „Sa mergem de azi? Daca vrei eu intr-o ora sunt gata!”. Dupa telefonul asta scurt de parca s-ar fi marit tarifele de interconectare intre retele de pe la ora 13 treaba-i hotarata: plecam de azi, vom urca la frontala si maine coboram tot pe la Durau. Mizez si pe un rasarit de soare intr-o mare de nori maine dimineata, caracteristica Ceahlaului.

Mica problema legata de cum ajunge Bogdan din Botosani in Targu Frumos ramane de rezolvat in sarcina lui iar eu la ora 16 sunt in microbuzul de piatra Neamt. La 18:30 in Piatra, apoi cu un autobuz in Bicaz iar pe la ora 8 seara coboram in Izvorul Muntelui. Ca si preturi, cam 27 lei pana in Bicaz, iar de acolo taxiul e 25 lei impartit la cati incap in el.
Sambata 12bis.02.2009 Cab. Izvorul Muntelui (797 m) – curmatura Lutul Rosu [punct albastru]– Poiana La Arsuri – Polita cu Crini - Piatra cu Apa – Detunatele – Cab. Dochia (1750 m) [banda albastra, 6 km, 3 ½ ore].
Dintre multele variante de urcat Ceahlaul alegem Lutul Rosu, „liftul” cum mai este denumit in limbajul local de specialitate, deoarece in Izvor vad ca zapada-i destul de mare. Prin Poiana Maicilor e mult mai lung traseul iar pe la Stanca Dochiei partea de jnepenis de pe ultima portiune ma gandesc ca s-ar putea sa scoata ceva transpiratie din noi. Iau hotararea asta si pentru ca nici nu-i cunosc lui Bogdan stilul si viteza de deplasare si mai ales ca e prima data cand merge la munte –dupa cum singur mi-a spus- dupa mai multi ani de sedentarism prin birouri (deformatie profesionala).

Pornim direct la frontala pe la orele 20 si un pic la deal. Intram in padure pe marcaj punct albastru si dupa 15 minute intersectam axialul care leaga Izvorul Muntelui de Durau. Dupa foarte multi ani in care circulatia a fost imposibila din cauza surparilor, din toamna pe acesta se poate ajunge la Durau dupa numai 20 km, evitand astel ocolul de-a lungul lacului de acumulare pe la Poiana Largului – Ceahlau. Dupa inca alte 20 de minute ajungem la lutul Rosu la popas. O gura de ceai plus o ciocolata si-i dam bice mai departe. Afara e foarte senin, in vale printre copaci se vad luminile de-a lungul lacului de acumulare pana spre Bicaz. Poate si mai departe, dar suntem deabia pe la 1100 metri asa ca vizibilitatea nu ne permite mai mult. Pana „La Arsuri”, urmatorul loc de popas de pe acest traseu urmeaza portiunea cea mai obositoare (din punctul meu de vedere): e o bucata de vreo 45 minute numai in urcare, fara nici o portiune dreapta unde sa-ti tragi sufletul. Il las pe Bogdan in fata pentru a stabili el ritmul de mers, mai ales ca uneori o iau cam repede in fata. Incep ajungem si in poiana La Arsuri. Poiana devenita din cauza unui incendiu de acum multi ani in urma si care incep incet reintra ca si suprafata in zona impadurita. De aici pana la Piatra cu Apa, urmatorul popas prevazut cu banci metalice urcusul e in valuri. Sunt portiuni in urcare si bucati lungi de drum care merg pe curba de nivel. Ne miscam surprinzator de repede avand avantajul urmelor deja facute in zapada de la cei care au urcat de dimineata. La cat de multe sunt probabil sus sunt cam 15-20 de turisti. Neavand facuta rezervare la cabana asta-i un lucru bun, in ideea ca vor mai fi locuri libere pana la cele aproximativ 70 pe care le are cabana Dochia.
La Piatra cu Apa daca ar fi fost zi am fi avut pate de o priveliste impresionanta: Piatra Lata din Ghedeon, Polita cu Crini, Ocolasul Mic si Detunatele care fac parte din abruptul estic al Ceahlaului. De asemenea pe platou ni s-ar fi insiruit in fata ochilor de la nord la sud Panaghia, Toaca (cu cabana meteo la baza ei), Vf. Lespezi (cam impropriu numit varf) langa care se afla cabana Dochia, in continuare Batca Ghedeonului iar in capat de tot Ocolasul Mare. In spate, spre est de jur imprejur Lacul Izvorul Muntelui.
La fel dupa o mica pauza de rehidratare si tras sufletul o luam in sus unde dupa cateva serpentine ajungem la baza Detunatelor. De aici poteca e in urcare usoara, iese in golul alpin iar traseul de vara face dreapta strabatand jgheabul cabanei si iese chiar in fata ei. Insa cum iarna nu-i ca vara, alegem sa o luam pe traseul de iarna: mergem tot inainte, ocolim un pic pe la baza unor stanci si iesim fara prea multa bataie de cap pe platou de unde facem stanga in coborare usoara pana la Dochia. In zona asta zapada e imensa, in unele locuri batul de ski neajungand la pamant. Mergem pe deasupra jnepenilor si avem noroc cu zapada care e inghetata. Altfel am fi inotat mult si bine pana la cabana.

In fata cabanei ma uit la ceas: e putin inainte de miezul noptii. In ciuda faptului ca fulguieste usor, se vede perfect satul Izvorul Muntelui intins pe cei 8 kilometri de-a lungul paraului cu acelasi nume, lacul de acumulare cu luminile satelor aflate pe margimea lui si Bicazul. Speram sa avem si dimineata aceeasi panorama la picioarele noastre.
In cabana mai erau cateva grupuri; lumea inca nu intrase la somn si cam se uita mirata la noi, cum de ajungem la ora asta acolo. Apare si cabanierul, luam doua ceaiuri si aflam unde avem cazare. Bogdan se duce la camera dar ghinion; se pare ca cei dinauntru dorm tun. Vine la mine si-l mai trimit odata spunandu-i ca nu a batut suficient de tare. Dupa care ma duc si eu si chemam mai apoi si cabanierul. Batai insistente in usa (chiar mai mult decat insistente, enervant de insistente) dar nimic, nici un semn de viata. Putina nesimtire din partea celor din camera (fiind doua persoane or fi fost oare asa de indragostite? Daca lua foc cabana sau era un alt caz de forta majora...in fine) lucru constatat atat de noi cat si de cabanier. Ni se pun alte trei camere de unde alegem unde vom sta. Normal, o luam pe cea mai calduroasa, chiar daca aveam la noi si saci de dormit.
La cabana din fericire atmosfera faina de munte, muzica adecvata, cald, apa la robinet care acum ceva saptamani era inghetat si mai ales disparuse mirosul cu iz de iasomie care exista mai ales in zona bailor. Total schimbate (in bine sau mai corect spus spre bine) lucrurile pe aici. Stam in sala de mese si palavragim despre vrute si nevrute. Asa de repede incat nici nu stim cat de repede trece timpul. Chiar inainte de cantatul cocosilor tragem spre paturile noastre.
Duminica 14.02.2009 Cabana Dochia (1750 m) – sub Vf. Toaca – sub Vf. Panaghia – Cusma Dorobantului – La Morminte – cab. Fantanele(1220 m) – Durau (aprox 650 m) [banda rosie, 3 ore]

De rasarit nu avem avem noi parte caci muntele s-a trezit cu fata la perete: vantul spulbera zapada si plafonul de nori e asa de coborat incat deabia iti vezi degetele de la maini la prima ora. Asa ca lenevim in pat mult si bine.
Facem un ceai la primus afara (ca doar nu l-am carat numai pentru „in caz ca...”, trebuie sa-l punem si la munca), „fierbinteala” ceaiului fiind singurul lucru care mi-a placut mai putin la cabana, dar insa compensat acest minus de tochitura moldoveneasca readusa de data asta la rang de delicatesa. Fotografii cu ce-am mancat nu postez aici, in schimb daca doriti musai sa vedeti o sa caut un site culinar sau gastronomic si o sa dau un link de acolo pentru gurmanzii profesionisti.

Initial am fi vrut sa urcam si pe Toaca, mai ales ca ar fi fost pentru prima data la Bogdan, numai ca vizibilitatea fiind zero, renuntam la acest gand. Plecam pe la 12 de la cabana spre Fantanele impreuna cu inca doua perechi. Ramanem mai in urma si vad ca initial o pornim un pic mai la dreapta fata de carare cu vreo 10 metri. Nu-i mare lucru. Tot acolo ajungem, insa pana revenim inotam ceva timp printre jnepeni si zapada. Pentru Bogdan e ceva nou sa afle cum e treaba cu extrasul piciorului din jnepenis si in timp ce strigi „victorie” ti se afunda celalalt. De asemeni se convinge de utilitatea betelor de ski si a parazapezilor. Asta imi aduce aminte de prima mea urcare din veacul trecut tot pe la Lutul Rosu in blugi (da cu ghete) in noiembrie si de geaca care statea stana de piatra cand am dat-o jos de pe mine in cabana. Pe atunci nu se cultiva gore-tex-ul in straturi si nu se vindea peste tot ca patrunjelul la legatura.

In dreptul cabanei meteo scapam de vant si stratul de zapada revine la sentimente mai bune. Pe sub Panaghia suntem un pic mai atenti caci nu ne dorim o coborare „en fanfare” pana la Stanca Dochiei iar la Cusma Dorobantului deja zapada a redevenit prietena noastra. Nu ma asteptam sa gasesc asa de multa zapada in Ceahlau in week-end-ul asta, mai ales ca in urma cu o saptamana in Hasmas fiind, de pe la 1300 metri in jos zapada nu prea mai era (adevarat, tot atunci platoul Ceahlaului era alb, dar ma gandeam ca o fi de un alb mai „subtire”).

Ajungem la Fantanele pe la 14, repede avand in vedere zapada, prea tarziu pentur a mai avea vreo sansa si la alt mijloc de transport decat microbuzul de la 18:45. Sunasem de sus sa facem rezervari dar de data asta zeita norocului ne parasite: rezervasem doar doua locuri in picioare. Pentru a nu sta si ingheta in Durau prea mult hotaram sa tragem de timp si de-n ceai cat mai mult aici sus. Intre timp mai apare un cuplu tot in coborare de pe platou care aflu ca-i din Iasi.
Pana la Durau de aici numic nou sub soare -mai putin faptul ca la intersectia cu axiala scot primusul si mi-l dezasamblez, pentru ca nu aveam o placere deosebita sa-mi umplu casa de miros de benzina- asa ca pe la 16 suntem in Durau. Cat facem o trecere pe la alimentara si pe la biserica din incinta complexului Durau apar si Ionut cu Alex care coboara dupa noi. Ne gandim pe unde am putea sa bem un suc de hamei si singurul loc e la hotelul Bradul. Luam sucul, ne asezam la masa dupa care ne mutam in restaurant unde ne punem pe duhanit. Caldura si oboseala ne fac sa nu rezistam tentatiei si comandam si ceva de mancare.

Povesti pe unde si ce am mai facut, ce, cu cine si cum am mai colindat fac sa treaca timpul repede.
Rucsacii si in masina, strangeri de mana si tramvai spre casa mai apoi in Iasi.
Fata de sfarsitul lui decembrie cand mai fusesem ultima data in Ceahlau, lucrurile par a se mai fi indreptat spre bine in ceea ce priveste confortul si ospitalitatea la cabanele de sus. Eu unul sper ca atat pentru binele turistilor cat si pentru binele lor (ca de asta sunt acolo sus, sa traiasca bine nu sa mearga la vale cu afacerile) aceste lucruri sa se mentina pe trendul actual. Cu o floare nu se face primavara, insa sper ca in viitor sa apara cat mai multe flori (sau chiar margarete in varf de munte) si nu ciulini. Parcul National Ceahlau la fel de ingrijit si primitori (oamenii). Nu prea am mai vazut panourile informative pentru simplul motiv ca erau ascunse sub zapada majoritatea; iar eventualele mizerii si jeguri or sa iasa la iveala la primavara.
In rest mai putine vorbe mai multa miscare si Hai pe Munte!