Pietrosul Calimanului si gerurile Bobotezei (ianuarie 2008)

Ianuarie, 1. Dupa Sarbatorile de Iarna facute cu simt de raspundere si pentru prima data in cadrul organizat al propriei mele familii, ma cam bate un dor de duca pe coclauri. Sun pe amicul meu Adi care imi explica cum sta treaba cu inventarul anual. De ceva timp pe mine nu prea ma mai intereseaza asta, ma ales ca pana pe 6 ianuarie sunt liber. Asa ca nu pot decat sa stau si sa astept un telefon din Piatra care sa-mi spulbere incertitudinile legate de tura. Seara, chiar intre doua pahare de … apa plata, vorbim la telefoane si stabilim ca joi seara sa ne regrupam in Vatra Dornei. Destinatia finala, o alta portiune de Calimani ramasa nefacuta din vara, din cauza timpului scurt si a vijeliilor ce au rapus copacii in Orientali

Ziua de miercuri trece greu de tot, fac si refac rucsacul (care oricum mereu e pregatit pe jumatate

Joi ianuarie, 3 –citand un clasic in ale exprimarii- pe la ora 15 imi arunc trupul obosit de placeri gastronomice in acceleratul cu iz de cursa navetista urmand ca pe la ora 20 si ceva sa ajung in Vatra. Trenul, na, ca dupa sarbatori, gafaia saracul sub greutatea kilogramelor de sunci, carnati & muschiuleti precum si a bidoanelor de vinuri alese ce se aflau in toate bagajele; mai putin al meu care, culmea, nu stiu la ce am renuntat, dar nu depaseste 20 kg. A, rachetele de zapada primite de la Mos Craciun le am in mana deocamdata iar plasticii direct in picioare; care impreuna mai fac cateva kilograme nu tocmai nesemnificative. Lumea inca cuprinsa de febra sarbatorilor, mai continua ba cu depanarea amintirilor, ba isi mai revenea pe la capatul culoarului cu o berica, ba povestea despre cum pleaca peste cateva zile in Spania la pus faianta (nu stiu cum e clima, da precis nu e sezonul de varf al culesului de capsuni

La opt si ceva seara am pus piciorul pe peron; cam nasol trenul, caci si eu si Adi am ajuns cam la jumate de ora dupa ce ultimul autobuz please spre Gura Haitii. Sunam si cautam ceva pensiuni da se pare ca tot romanul e inca in (mini)concediu de iarna; apelez la un nene care face transport in zona dar care nu e momentan acasa, asa ca singura varianta e taxiul din fata garii. Asa ca 50 de lei (pe aparat ), 30 de minute si suntem la 25 de km de Dorna si la 2-3 km de intrarea propriu-zisa in traseu. Drumul ne-a purtat pe rand prin localitatile Dorna Arini, Plaiul Sarului, Saru Dornei, Neagra Sarului si Gura Haitii (asta daca nu am atipit intre timp ).

Cazam la Perla Calimanului, camera e 70 lei, unde avem parte de absolut toata ospitalitatea gazdelor. Pana la somn radem un vin si ma laud cu painea mea facuta in casa. Un frig demential afara (cu un minus de pana la 22 de garde, ca doar suntem doar in perioada gerurilor Bobotezei) ne face sa ne gandim si la alte variante de cazare pentru urmatoarele doua nopti, cortul ramanand doar optiunea in caz de avarie/urgenta

Vineri 4 ianuarie 2008 dupa un mic dejun din partea gazdelor noastre ne luam rucsacii pe la orele opt, opt si ceva fix!, si cum bine se zice … la drum caci asa-i sta bine calatorului
Un lung drum chiar deloc obositor, ne duce pe drumul ce urca spre fosta exploatare a minereului de sulf de-a lungul Negrii Sarului mai intai apoi in serpentine din ce in ce mai stranse pana in zona fostului refugiu Luana. Liniste profunda, pe care doar plasticii nostri o patrund scrasnind zapada. Cu fiecare iesire, cu fiecare toamna, iarna, primavara sau vara trecuta prin Orientali, imi dau seama din ce in ce mai mult de extraordinara frumusete a acestora. Si parca ma bucura lipsa cabanelor, a telefericelor si telecabinelor, a lipsei de publicitate facuta pentru superATV-isti, schiori la coarda si a altor sporturi extreme, create pentru (ne)linistea mentala a oamenilor (ne)inteligenti desigur

Vremea tine cu noi (multumim Celui de Sus pentru a nu-stiu-cata oara), totul pare perfect. Doar o gasca de grataragii intalnita in jurul unui microbuz cu putin inaite de a ajunge la blocurile fostei exploatari, cu muzica data la maxim, ne aduc aminte ca suntem inca cu picioarele pe pamant. La fosta exploatare, Matrix Reloaded sau Mad Max X ar fi avut un success nebun de s-ar fi turnat aici…; imi aduce aminte zona de fostele grajduri ale CAP-urilor de dupa ®revolutie. Cladirile parca sunt mancate de carii, fara geamuri, cu bucati de pereti daramati, cu acoperisul rupt si smuls de vant etc, dar ce-i mai frumos e ca exista paznic. Probabil pentru fierul vechi. Si mai rau decat acest peisaj atropic e imaginea dezolanta a Negoiului Romanesc, strapuns de cariera ce a fost existata aici, Munti de steril si cladiri, utilaje distruse si abandonate. Pastrand proportia (dar tot despre opera omului fiind vorba) imi imaginez “chilia” cu termosistem si geamuri termopan ce sta sa fie gata pe platoul Ceahlaului pentru linistea si evlavia sarmanilor credinciosi si pacatosi si civilizatia ce-o va aduce intr-o zona in care a cam fost readusa la viata natura

Traseul deviaza de la drum si undeva chiar in stanga Castelului incepe o urcare mai pieptisa cale de ½ ore, dupa care intram in gol alpin. Vantul ne ia in primire asa ca tragem cagulele pe fata si inaintam cu atentie trecand de o zona ceva mai inclinata unde sapam fiecare urma in zapada tare si inghetata. Traseul triunghi albastru ne scoate dupa circa 1 ora de la Castel in creasta unde intersectam traseul banda rosie. Dupa un calcul scurt (determinat si de vantul care bate) hotaram ca in loc de viraj dreapta si dormin la cort sa alegem stanga (nu din ratiuni politice) si sa ajungem la cabana meteo Retitis, aflata chiar langa varful cu acelasi nume ce masoara 2021 metri. Este ora 16,30-17 cand ajungem la cabana. Goretexul de pe geaca din cauza frigului scoarte un zgomot de zici ca se sparge.

In fata usii … care din noi sa intre primii… ma fac ca-mi caut o tigara, asa ca don Adi face onorurile si sparge usa hotarat la fel ca acum cativa ani in Suhard cand am intrat siguri pe noi intr-o stana pe o vreme caneasca incat si ciobanul a ramas mut –remarca pentru cunoscatori

Primim o super camera ce are privirea spre Ceahlaul drag, Hasmas, Fagaras si tot lantul Carpatilor Meridionali. Dau sa scot bidonul cu apa si surprize-surprize: inghetat bocna chiar daca a stat in interiorul rucsacului intre haine. Frig, dom’le, frig rau. Asa ca ceaiurile vin incet, incet, sfintite de cate-o picatura de rom. Apa o luam din rezervorul de afara, unde de altfel se afla si grupul sanitar, caci frigul a inghetat conductele de alimentare a cabanei bocna. Pentru prima oara in viata folosim o galeata legata cu o cordelina pentru a scoate apa din putul de alimentare a cabanei. Partea frumoasa e ca in timp ce punem apa in al doilea bidon, in primul deja se formeaza o pojghita de gheata la suprafata. Adevarat spunea bunicul de gerurile Bobotezei. Ma gandesc ca pe vremea asta statiile tv arata imagini cu innotatorii de la Dunare. Brrrrr.

Meteorologii de la statie sunt super amabili si de treaba. Dupa ceva barfe si discutii se pare ca maine vom porni 3 oameni (noi doi plus Bogdan care isi termina saptamana de munca maine) spre Pietrosul Calimanilor. Unde-s multi puterea creste

5 Ianuarie 2008. Cu noaptea’n cap iesim la fotografii. Si nu avem ce regreta in ciuda gerului de afara. Ceahlaul arata magnific colorat in rosul rasaritului, Toplita e ascunsa in ceata, Giumalaul si Raraul se arata timid; iar cireasa de pe tort, Bucegii si lantul Fagarasilor la orizont. Ceva mai tarziu aveam sa deslusim chiar si crucea de pe Caraiman. Asa ca vederea Marii Negre de pe Vf. Toaca nu ni se mai pare pura imaginatie pe un ger ca asta

Ne umplem termosurile cu ceai si pe la ora 10 ne punem in miscare trei omuleti care vor sa ajunga pe Pietrosul Calimanilor. Traseu de 3 ½ - 4 ore il facem cam in 4 ½ ore. Luptam cu zapada imensa, avem noroc de urmele celor ce au facut revelionul sus si au urcat pe Pietrosul, asa ca in jur de ora 15 ajungem la 2100 metri. Mai sus nu se poate. Mai sus in Calimani. De la cab. Retitis pana aici am mers pe drumul Maria Tereza pana in saua Negoiului, ocolind Vf. Pietricelul (1993 m), lasand in dreapta noastra Negoiul Romanesc cu ale sale adanci rani sapate, de acolo urcand pe Vf. Negoiul Unguresc (2081 m). Sus stam sa ne tragem sufletul de la kg carate in spate si de la zapada degajata de pe traseu

In coborare exersez opririle in piolet. Dupa circa 100 metri facem dreapta pe directia de mers, mai inainte de a intra pe traseul cruce rosie. Coborarea de pe Pietrosul pare dificila din cauza pantei inclinate ce o coboram si a crustei de gheata ce acoperea zapada. Primii metri sunt ceva mai dificili, caci dupa ce panta revine cam la 45-50 grade, ne transformam coborarea in exersari ale opririlor in piolet. Asta dupa ce ne-am dat seama ca ne putem permite acest lucru, caci pana jos panta are cateva sute de metri. Incet incet orizonturile se ingusteaza si identificam un parau care ne va insoti pana la drumul forestier ce are pentru noi ca punct terminus cabana Poarta Calimanului. Undeva in stanga noastra se afla la 1856 metri Vf. Haitii. Pe aici zapada e imensa asa ca se impune folosirea rachetelor de zapada. Zapada e afanata, moale si are peste 1 metru inaltime. Ma uit la urmele lasate in spate si-mi imaginez T-34 rusesti din cartile lui Sven Hassel citite in anii de liceu. Sarim, ocolim copaci si firul apei, privirile noastre minunandu-se de frumusetea naturii. Urme de iepuri deslusim la tot pasul. Un ursache se pare ca a taiat poteca de ceva timp (urmele nu sunt totusi atat de proaspete dupa cum arata). Ajungem la drumul forestier odata cu soarele care trage incet cortina facand loc pe bolta cereasca lunii.Tragem de noi si ajungem pe la orele 18-19 la cabana-pensiune. Care-i goala, dar calduroasa. Timpul ne e ocupat de activitati administrative pana la sfarsitul zilei cand dam stingerea

6 ianuarie 2008. Ne trezim cu noaptea’n cap, facem bagajul si pe la 6 luam microbuzul spre Vatra Dornei. Chiar daca stiam din experiente trecute ca autobuzele noastre plecasera nu cu mult timp inainte, trecem pe la autogara cu sperante. Sperante desarte, caci pana la ora 14 vom lua la pas orasul Vatra Dornei. Ne gandim pentru un moment sa schimbam plasticii cu o pereche de clapari si de schiuri pe partia Parc, dar pana la urma febra musculara ce o avem de la traseul de ieri ne fac sa ne limitam pe rand la o cafea, ceai si ceva delicatese culinare. Plus un vin fiert ce ne merge la inima

Cam atat, caci urmatoarea zi, 7 ianuarie, deja suntem pe plantatie. Adica la munte, pardon, munca.

In rest sanatate si carari insorite oriunde v-ar duce pasii