Cojoacele Dochiei 1-2.03.2008
Trecusera vreo doua saptamani de la ultima iesire pe munte. Pe la inceputul saptamanii ma suna Bogdan care ar fi vrut sa ajunga data trecuta sus dar nu a mai reusit. Asa ca fac rapid un plan de bataie, tinand cont ca ar fi bine sa facem si o abordare dinspre Bicaz la urcare (nu ca nu am mai fi facut, dar de cativa ani parca Duraul mi-e mai a proape). Pentru ca trupa sa fie cat mai completa dupa doua telefoane suntem patru: Bogdan, Marius, Mihai si eu, respectand strict ordinea alfabetica.
Acelasi microbuz care pleaca la 6 din Iasi dar care de data asta ne duce in Piatra Neamt. Din fata autogarii din Piatra exista microbuze ce fac transportul pana in Bicaz (beletu’i 4,20 RON, cum tot aud pe la alimentaruri; ca leul - si ala greu si ala mai usor- a cam disparut din randul romanilor armonizati cu Europa peste noapte mai repede decat s-a inlocuit furculita cu furculisionul pe la ’48
Iasi - Piatra Neamt – Bicaz – Izvorul Muntelui tot traseul il facem rapid, asa ca pe la 11 si ceva fix platim taxa de intrare in Parcul National Ceahlau.
Plafonul de nori e pe la 1300-1400 metri, asa ca alegem traseul de urcat: Lutu Rosu e cu gheata; prin Poiana Maicilor e frumos, insa acum 2 saptamani zapada mare m-a facut sa-mi jur ca nu mai plec iarna fara rachetele de zapada de acasa chiar de-i rucsacul full, iar plafonul de nori nu permite mai mult ca sigur vizibilitate mare; asa ca ramane pe la Stanca Dochiei de urcat. Un traseu de altfel si foarte frumos (de-om avea noroc de vreme buna).
Acelasi microbuz care pleaca la 6 din Iasi dar care de data asta ne duce in Piatra Neamt. Din fata autogarii din Piatra exista microbuze ce fac transportul pana in Bicaz (beletu’i 4,20 RON, cum tot aud pe la alimentaruri; ca leul - si ala greu si ala mai usor- a cam disparut din randul romanilor armonizati cu Europa peste noapte mai repede decat s-a inlocuit furculita cu furculisionul pe la ’48
Iasi - Piatra Neamt – Bicaz – Izvorul Muntelui tot traseul il facem rapid, asa ca pe la 11 si ceva fix platim taxa de intrare in Parcul National Ceahlau.
Plafonul de nori e pe la 1300-1400 metri, asa ca alegem traseul de urcat: Lutu Rosu e cu gheata; prin Poiana Maicilor e frumos, insa acum 2 saptamani zapada mare m-a facut sa-mi jur ca nu mai plec iarna fara rachetele de zapada de acasa chiar de-i rucsacul full, iar plafonul de nori nu permite mai mult ca sigur vizibilitate mare; asa ca ramane pe la Stanca Dochiei de urcat. Un traseu de altfel si foarte frumos (de-om avea noroc de vreme buna).
1.03.2008. Cabana Izvorul Muntelui - Stanca Dochia - Jgheabul cu Hotar - cabana Dochia. Marcaj: cabana Izvorul Muntelui – drumul axial 155F (Izvorul Muntelui-Durau), punct albastru; Paraul Izvorul Alb – Stanca Dochia - Jgheabul cu Hotar - cabana Dochia, triunghi albastru. Lungime: 6,5 km. Diferenta de nivel: 980 m. Timp de parcurs: 3h 30' - 4h. Caracteristici: traseu de acces rapid la cabana Dochia, ceva mai lung decat traseul prin Lutul Rosu dar care are pitorescul sau; ultima portiune este mai dificila iarna in zona jnepenisului, mai ales dupa ninsori abundente. Traseul este bine marcat, in zona jnepenisului si pe platou existand stalpi metalici, foarte utili atunci cand est ceata sau zapada mare.
Plecam de la cabana Izvorul Muntelui –altitudine 797 metri- (noi 4 plus doi insotitori de ocazie – doi caini care vor cersi tot drumul din sandwisurile noastre), situata la confluenta Paraului Maicilor cu Paraul Izvorul Muntelui, folosim pentru inceput un drum de padure, pe care-l parasim urmand poteca ce se desprinde spre dreapta (nord-vest). Traversam in urcus continuu cateva luminisuri, un fir de vale sec si ajungem la soseaua axiala 155 F, de la care am plecat, care intre timp a facut cateva serpentine. Ajungem aici cam in 20 minute, unde insotitorii nostri ne parasesc dupa ce si-au primit rasplata.
Stalpul indicator din fata noastra arata inainte spre Lutul Rosu iar la dreapta de-a lungul soselei (foste deja pe anumite portiuni) traseul spre care ne indreptam. Dupa inca 30 minute aproximativ ajungem la intersectia de unde la dreapta se desprinde drumul ce ajunge in satele Izvorul Alb si Secu (drumul se bifurca la distanta de peste 1 km), iar pe Valea Izvorului Alb se formeaza spre amonte un alt drum forestier. Poiana si cabana lui Falon (cabana forestiera) este situata la 300 m in aval pe parau. Un mic popas la bancuta de pe partea dreapta a drumului combinat cu o gura de ceai fierbinte fac peisajul si miscarea parca mai placuta. Suntem la altitudinea de 980 m, in apropierea bornei kilometrice 28. Intram în continuare pe traseul marcat cu triunghi albastru şi trecand de-a lungul paraului spre amonte, pe la Stanca Dochia, pana la confluenta Jgheabului cu Hotar cu Jgheabul Mare, apoi, pe piciorul dintre ele, prin primul jgheab, pe langa stanca numita Santinela, vom iesi în caldarea de deasupra jgheahului, numita Cetatea de Piatra. De-a lungul paraului fiecare isi exerseaza talantele de pozar&fotograf. Vremea e destul de buna, doar ca incet simtim ca ne apropiem pentru ca apoi sa ne aflam in mijlocul plafonului de nori.
Aproape instantaneu dupa ce trecem de Stanca Dochiei simtim suflul vantului si aerul devine tot mai rece. Undeva la jumatatea distantei dintre stanca Dochiei si intrarea in Jgheabul cu Hotar luam o mica pauza pentru reimprospatarea fortelor, mai ales ca a aparut si gheata care ne pune ceva probleme (gheata cu care ne intalnisem si pe drum
Jgheabul e asigurat sa zic asa de numeroase trepte si balustrade si din fericire gheata a disparut. In stanga Santinela, in dreapta Vulturul lui Traian imi aduc aminte de ce-mi place si acest traseu atat la urcare cat si la coborare. Faraoni si alte figuri ma fac ca in Cetatea de Piatra a Ceahlaului sa simt parca pana si vantul mai prietenos
Vant care ne ia in primire impreuna cu ceata tot mai deasa. Vantul sulfa cu putere, in unele momente mai ca ne da jos din picioare, alteori facand ca vizibilitatea sa creasca incat sa zarim in spate lacul Izvorul Muntelui. Incet ne apropiem de platou; numar stalpii metalici si mai am doi sa-mi iasa toti la numaratoare. In final, urcam din greu pantele de nord-est ale Varfului Lespezi (1 805 m) –cam impropriu numit varf- si deslusim in ceata cabana Dochia – 1750 metri altitudine-, unde se intalnesc vreo cinci poteci turistice marcate pornite din toate directiile catre platoul Ceahlaului (dinspre Izvorul Muntelui, cabana Fantanele, Durau si Bicaz Ardelenesc.
Inainte de cabana, chiar in zona jgheabului cabanei simtim adevarata forta a vantului; mai sa ne culce la pamant. Aveam sa aflu mai tarziu ca vantul batuse cu peste 100 km/ora iar rafalele au fost si mai si. Intram in cabana cam zgribuliti, ne incalzim la un ceai, salutam lumea (de fapt intai salutam lumea) si ne luam camera in gestiune. Seara o petrecem la un vin fiert gen sangele voinicului garnisit cu marul din gura porcului de Craciun (reteta-i secret de munte) si la o partida de rummy. Ni se alatura si Adi care ne va insoti pana a doua zi in Durau, si chiar mai departe pana in Iasi. Degeaba incercam sa cautam cerul instelat de acum doua saptamani, se pare ca de data aceasta nu vom avea noroc.
A fost cred pentru prima oara cand la cabana am auzit doar cantece de munte, fara alte genuri. O seara de vis, asa ca greu ne-am lasat ademeniti de paturile ce ne asteptau.
Jgheabul e asigurat sa zic asa de numeroase trepte si balustrade si din fericire gheata a disparut. In stanga Santinela, in dreapta Vulturul lui Traian imi aduc aminte de ce-mi place si acest traseu atat la urcare cat si la coborare. Faraoni si alte figuri ma fac ca in Cetatea de Piatra a Ceahlaului sa simt parca pana si vantul mai prietenos
Vant care ne ia in primire impreuna cu ceata tot mai deasa. Vantul sulfa cu putere, in unele momente mai ca ne da jos din picioare, alteori facand ca vizibilitatea sa creasca incat sa zarim in spate lacul Izvorul Muntelui. Incet ne apropiem de platou; numar stalpii metalici si mai am doi sa-mi iasa toti la numaratoare. In final, urcam din greu pantele de nord-est ale Varfului Lespezi (1 805 m) –cam impropriu numit varf- si deslusim in ceata cabana Dochia – 1750 metri altitudine-, unde se intalnesc vreo cinci poteci turistice marcate pornite din toate directiile catre platoul Ceahlaului (dinspre Izvorul Muntelui, cabana Fantanele, Durau si Bicaz Ardelenesc.
Inainte de cabana, chiar in zona jgheabului cabanei simtim adevarata forta a vantului; mai sa ne culce la pamant. Aveam sa aflu mai tarziu ca vantul batuse cu peste 100 km/ora iar rafalele au fost si mai si. Intram in cabana cam zgribuliti, ne incalzim la un ceai, salutam lumea (de fapt intai salutam lumea) si ne luam camera in gestiune. Seara o petrecem la un vin fiert gen sangele voinicului garnisit cu marul din gura porcului de Craciun (reteta-i secret de munte) si la o partida de rummy. Ni se alatura si Adi care ne va insoti pana a doua zi in Durau, si chiar mai departe pana in Iasi. Degeaba incercam sa cautam cerul instelat de acum doua saptamani, se pare ca de data aceasta nu vom avea noroc.
A fost cred pentru prima oara cand la cabana am auzit doar cantece de munte, fara alte genuri. O seara de vis, asa ca greu ne-am lasat ademeniti de paturile ce ne asteptau.
Martie, 2, 2008 afara e aproape la fel. Vant, ceata si iarasi vant. Hotaram sa coboram spre Durau pe la cabana Fantanele. Dupa un mic dejun si cateva fotografii facute pe platou ne luam rucsacii in spate si la drum. Ne incadram pe banda rosie si directia de mers e Vf. Toaca – Caciula Dorobantului – cabana Fantanele - Durau. Dupa Vf. Lespezi vremea tine cu noi pentru cateva clipe, albastrul de Voronet al Ceahlaului combinandu-se cu albul laptos al cetii.
Bulevardul Ceahlaului e accesibil, mai ales ca vantul dupa ce trecem pe sub Vf. Toaca nu ne mai pune probleme, poteca e bine batuta prin zapada pana pe la Caciula (cusma) Dorobantului iar de acolo vizibila dar cu gheata.
Bulevardul Ceahlaului e accesibil, mai ales ca vantul dupa ce trecem pe sub Vf. Toaca nu ne mai pune probleme, poteca e bine batuta prin zapada pana pe la Caciula (cusma) Dorobantului iar de acolo vizibila dar cu gheata.
Care gheata ba ne invata mersul in patru labe, ba ne face sa punem coltarii in picioare, ideea e ca ajungem la cabana Fantanele (1220 metri altitudine) la distanta de vreo 25 minute unii de altii si la fix pentru a ne da seama ca transportul de la ora 14 spre casa s-a dus pe apa sambetei. Asa ca negri de suparare ne luam la tranta cu niste muraturi de la mama lor asortate cu ceva cartofi prajti si bucati de pui (nu din acelea tavalite prin unt ca in Amintirile lui Creanga dar pe’aproape). Dupa ce ne vedem satui si cu setea astamparata, hotaram sa facem un ocol spre Durau pe la Cascada Duruitoarea, astfel incat sa nu asteptam in Durau prea mult masina de la 18h45’.
Cabana Fantanele - Poiana Nicanului - Poiana Viesuri - Cascada Duruitoarea Marcaj: cabana Fantanele - Poiana Vesuri, triunghi galben; Poiana Viesuri - Cascada Duruitoarea, cruce roşie. Lungime: 4 km. Diferenţă de nivel: 50 m. Timp de parcurs: 1h45’ – 2 ore. Caracteristici: traseu de legatura usor si facil tot timpul anului
De la cabana, traseul coboara la izvoarele de la marginea Poienii Fantanele, numite in trecutul mai indepartat “Fantana lui Macarescu" (inainte de a fi construita cabana Fantanele in aceasta zona a existat un adapost pentru turisti numit adapostul lui Macarescu), in prezent partial captate, atat pentru cabana, cat si pentru statiunea Durau. Poteca larga (la inceput drum forestier de padure) coboara o panta lina in lungul coastei de sub Padina Fantanele prin padurea de molid, peste terenul umezit de numeroase izvoare. In mai puţin de jumatate de ora am ajuns la Paraul Nican, pe care-l traversam si intram in Poiana Nicanului, de dimensiuni reduse. Suntem la altitudinea de 1 023 m, la partea inferioară a Jgheabului Nicanului, care porneste dintre Varful Toaca şi Stanca Panaghia cu directia nord, nord-vest. Ne miscam foarte repede, mai ales ca in aceasta zona gheata a disparut aproape complet. Imediat urmeaza Poiana Viesuri aflata la 1195 metri altitudine. In Poiana Viesuri apare marcajul cu cruce rosie al traseului dintre Durau, Cascada Duruitoarea şi cabana Dochia şi un stalp indicator de directii, marcaje si timpi de parcurs cam greu descifrabil. In curand depasim un grup din Iasi destul de numeros si ajungem la cascada.
Aflata la 1250 metri altitudine, aceasta se afla situata pe paraul Rupturi. Cele doua ore se pare ca le-am facut intr-o ora jumatate, asa ca peisajul cascadei va fi savurat alaturi de o cafea fierbinte facuta nu la nisip ci la primus.
Fotografii, imagini de neuitat si ne pregatim de a cobora in Durau. Vom folosi la coborare traseul marat cruce albastra ce trece peste Piciorul Poienii.
De la cabana, traseul coboara la izvoarele de la marginea Poienii Fantanele, numite in trecutul mai indepartat “Fantana lui Macarescu" (inainte de a fi construita cabana Fantanele in aceasta zona a existat un adapost pentru turisti numit adapostul lui Macarescu), in prezent partial captate, atat pentru cabana, cat si pentru statiunea Durau. Poteca larga (la inceput drum forestier de padure) coboara o panta lina in lungul coastei de sub Padina Fantanele prin padurea de molid, peste terenul umezit de numeroase izvoare. In mai puţin de jumatate de ora am ajuns la Paraul Nican, pe care-l traversam si intram in Poiana Nicanului, de dimensiuni reduse. Suntem la altitudinea de 1 023 m, la partea inferioară a Jgheabului Nicanului, care porneste dintre Varful Toaca şi Stanca Panaghia cu directia nord, nord-vest. Ne miscam foarte repede, mai ales ca in aceasta zona gheata a disparut aproape complet. Imediat urmeaza Poiana Viesuri aflata la 1195 metri altitudine. In Poiana Viesuri apare marcajul cu cruce rosie al traseului dintre Durau, Cascada Duruitoarea şi cabana Dochia şi un stalp indicator de directii, marcaje si timpi de parcurs cam greu descifrabil. In curand depasim un grup din Iasi destul de numeros si ajungem la cascada.
Aflata la 1250 metri altitudine, aceasta se afla situata pe paraul Rupturi. Cele doua ore se pare ca le-am facut intr-o ora jumatate, asa ca peisajul cascadei va fi savurat alaturi de o cafea fierbinte facuta nu la nisip ci la primus.
Fotografii, imagini de neuitat si ne pregatim de a cobora in Durau. Vom folosi la coborare traseul marat cruce albastra ce trece peste Piciorul Poienii.
Cascada Duruitoarea - Paraul Rupturi - statiunea Durau. Caracteristici: traseu lejer si usor, accesibil tot timpul anului. La coborare timpul aproximativ este de 1 ½ - 2 ore. Coboram pe poteca ce urmareste malul drept al Paraului Rupturi si continuam pe drumul forestier (unde trimitem pentru totdeauna si coltarii in rucsaci) pana la o serpentina mai mare a acestuia. Parasim drumul si continuam (facand dreapta pe directia de mers) deplasarea in coborare pe poteca de pe Piciorul Poienii pana in soseaua 155F. De aici o luam direct prin fanete unde iarna e amenajata partia de ski iesind direct in mijlocul statiunii. Treaba e ca mai avem cam 2 ore de asteptat.
Incercam sa intram la o pensiune ceva mai jos in Durau, unde se pare ca mananca cei care au masini 4X4 ce consuma de la 20 L/100 km in sus, asa ca suntem invitati sa lasam rucsacii afara daca dorim sa consumam ceva. A dracu’ si economia asta de piata, mai ales ca in vara (imbracat ce-i drept mai la patru ace) erau in stare sa ma pupe si-n …pentru o mica spaguta. Ma deranjeaza treaba asa ca ne luam si noi tuaregii nostri, scuze rucsaci am spus, nu? si ne plantam in mijlocul imensei si plinei de viata statiuni Durau, adica taman la hotel Bradul. Aici oameni de treaba, asa de treaba ca timpul trece usor si constatam ca Martin avea dreptate cand si-a vopsit camera in verde.
Microbuz, drum obositor (de parca am fi condus noi) si pe la 10 noaptea suntem in Iasi.
In rest carari cu soare si zile senine oriunde v-ar duce pasii, pe munte si in viata.
Microbuz, drum obositor (de parca am fi condus noi) si pe la 10 noaptea suntem in Iasi.
In rest carari cu soare si zile senine oriunde v-ar duce pasii, pe munte si in viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu