Postări
Prin Ceahlau cu cortul: ultima zapada
Inceput de aprilie in Iasi, oras cu cateva coline (unii zic c-ar fi mica Roma cu vreo 7 astfel de forme de relief). Praf, mizerie si jeg. Daca nu ai cunoscut partea asta a orasului si ai vazut doar Palatul Culturii si Copoul, te invit la o plimbare cu tranvaiul pe ruta 5, 11 sau o alta cale de acce spre zona industriala. Ma invart de o sambata libera la job, vorbesc cu Marius la telefon si sambata dimineata cu rucsaci in spate ne aflam in autogara Codreanu de unde luam primul autobuz spre Piatra Neamt. Sa ajungi din Iasi spre Izvorul Muntelui e un pic mai peste mana, daca nu ai masina (sau ai masina si nu ai permis), caci transport direct nu prea ai. Din Iasi ajungi in Piatra Neamt (pleci la 6 si ajungi pe la 9 fara ceva), de acolo din autogara traversezi soseaua si ai microbul spre Bicaz cam din sfert in sfert de ora. Ajuns in Bicaz, ai mai multe variante: la pas 12 km pe care-i faci cam in 2-3 ore, cu ia-ma nene (daca ai noroc) si cel mai elegant cu un taxi care te duce in Izvorul muntelui cam in 15-20 minute pentru 20 lei. Ajungem pe la 10 in Izvor, platim taxa de intrare in parc, dupa care ne incadram pe traseul care urca sus prin Poiana Maicilor. 
Cabana Izvorul Muntelui - Poiana Maicilor - Ocolasul Mic - Hornul Ghedeonului - cabana Dochia. Marcaj: banda rosie, lungime 6 km diferenta de nivel 950 m, timp de parcurs 4h - 4h 30'. Pasii te poarta pe la Jgheabul Armenilor, abruptul Ocolaşului Mic, Claile lui Miron, Turnul lui Budu, platoul Ocolasului Mic, Coloana Dorica si abruptul Ocolasului Mare, Hornul Ghedeonului. Este un traseu de acces de pe Valea Izvorul Muntelui, ce trece pe la numeroase obiective turistice si puncte de belvedere, folosit tot timpul anului, este traseul cel mai lung din Izvor dar si cel mai frumos. Mai frumos decat bulevardul de prin Lutu Rosu, mai lung si mai putin abrupt parca decat cel prin Jgheabul cu Hotar.
Pe traseu, marcat cu banda rosie, de la cabana traversam pe sosea Paraul Izvorul Muntelui si prin padurea de fag si molid, taiem serpentinele soselei urmand un drum de padure ce se desfasoara pe malul stang al Paralui Maicilor. Impreuna cu drumul, insotim paraul, spre amonte, printre Piciorul Scurt, la dreapta, şi Piciorul Maicilor, la stanga. Urcam usor aproximativ 45 minute si, intr-un mic luminis, traversam firul apei pe malul opus. Inainte de a traversa in fata noastra undeva se afla Jgheabul Armenilor 
Poteca traseului urca in lungul coastei pe Piciorul Maicilor, prin padure, apoi direct in susul pantei şi, din nou, pe coasta versantului nordic al piciorului de munte, spre dreapta. Un ultim urcus direct ne scoate in partea inferioară a Poienii Maicilor, o poiana larga, acum plina de puieti de molid/brad orientata de la nord-est spre sud-vest unde se intalnesc trei marcaje turistice: banda rosie pe care urcam noi, cruce albastra, traseul dintre satul Neagra şi cabana Dochia si punct rosu care duce spre Curmatura Varatec, Poiana Stanile si Curmatura Stanile, traseu pe care cand l-am facut ultima oara acum vreo 2 ani, l-am gasit aproape inexistent marcat, cu marcaje foarte rare si sterse .
Am ajuns pe Piciorul Maicilor, la altitudinea de 1 326 m unde luam o pauza lunga pentru fotografii si baut o cafea fierbinte. Dupa aproape o jumatate de ora pornim mai departe, si dupa inca pe-atat poteca ajunge pe o brana care am aflat ca se numeste “La Strunga", apoi patrundem intr-un jgheab din care se ridica spre dreapta Claia lui Miron.
Claia lui Miron. De fapt, exista doua tancuri din conglomerat specific Masivului Ceahlau, foarte apropiate, si unii le numesc Claile lui Miron deoarece sunt asemanatoare cu două capite de fan cam inalte si ascutite. In realitate, cea mai mare este Claia lui Miron. De la locuitorii imprejurimilor se stie ca un cioban batran, numit Miron, venea aici de pe Valea Bistritei cu oile sale si deseori, seara, se aseza la baza stancii izolate si doinea frumos din fluier. Cand, in iulie 1973, trei alpinisti au urcat la coarda pana in varful monolitului de aproape 100 m, intr-o escalada ce si-o doreau in premiera, au gasit în conglomerat o “klippa" de calcar ca cea de pe Ocolasul Mic, flori de colt si. . . un piton al altor alpinisti (E. Cristea, Claia lui Miron. O metafora a Ceahlaului)
Aici apare pentru inceput gheata, dupa care imediat ce depasim Claile lui Miron apare zapada. O zapada uda, grea si in general cam de peste 1 metru inaltime. Pe bucata asta care are cam 200-300 metri facem cam o ora. Fiecare pas e un chin, numai ce ne scoate unul dintre picioare si celalalt se afunda in zapada. Greu de tot ajungem la masa din poiana de pe Ocolasul Mic. Efortul a fost mare pe ultima portiune, foamea-i la ea acasa iar locul superb. Unul din cele mai frumoase din Ceahlau. Asa ca ne intindem calabalacul si bagam primusurile in functiune. Supe, incarcat termosul cu ceai fierbinte plus alte bauturi calde, placerea de a descoperi imaginile ce ne inconjoara ne rapesc cam 2 ore. Locul e minunat, suntem singuri si speram sa vedem cocosi de munte, caci e perioada lor. Ne multumim pana la urma doar cu ceva pene smulse din alte zile cand si-au facut aparitia insa. Ne cocotam si pe Vf. Vanturisu, de unde speram sa vedem capre negre in actiune. Nu avem parte nici de asa ceva, in schimb avem o panorama deosebita de sus a Clailor lui Miron si a Turnului lui Budu (si a Anei).
Turnul lui Budu (1 715 m). In peretele vestic al masivului stancos, s-a deschis în anul 1954, un traseu alpin de gradul 4 A. In legatura cu Turnul lui Budu, printre localnici circulă o legenda: Budu, ostean viteaz din vremea lui Alexandru cel Bun, s-a indragostit de domnita Ana, una dintre fetele domnitorului. Dragostea fiind reciproca si dorind sa se casatoreasca, si-au jurat iubire si credinta. In timpul unei batalii cu dusmanii, care intrasera in Moldova, viteazul Budu a cazut pe campul de lupta, iar domnita a ramas foarte indurerata. Desi ea nu dorea sa ia pe altcineva de barbat, contrar vointei sale, tatal sau a hotarat s-o marite. Deznadajduita, s-a rugat de o vrajitoare sa o scape de necaz. Vrajitoarea a adus chipul lui Budu si impreuna cu Ana, au zburat calare pe o naluca spre crestele Ceahlaului. In zori, cand cocosii au inceput a canta, s-a produs o detunatura puternica; cei doi fugari au fost prefacuti in stanca ce poarta azi numele de Turnul lui Budu (dupa unii, Turnul lui Budu si Ana). (legenda culeasa de C. Matase). 
Poteca traseului pe care-l urmam intra in padure, coborand usor in linie dreapta. Trecem pe langa un grup de stanci in stanga, coboram o panta domoala, apoi în serpentine. Zapada in padure e inghetata asa ca plutim pe ea, ajungem in curand in zona numita „La Ursarie” de fapt un jgheab care pleaca de sus de pe platon si care se duce in vale. Poate ar merge o descriere si a acestei zone, dar intrati in Rezervatia Naturala a Ocolasuli Mare asa ca ma abtin. In fata, printre copaci, se profileaza Piatra Lata din Ghedeon Ne gasim deasupra abruptului din Fundul Ghedeonului, unde se afla obarsia Izvorului Muntelui ce trece pe la cabana de unde am plecat. Traversam Jgheabul Ghedeonului, ce se formează din Hornul Ghedeonului şi coboară prin zona de abrupt de la Fundul Ghedeonului, urcam putin destul de abrupt (mai greu e atunci cand ploua) si iesim pe Piatra Lata din Ghedeon, de unde avem o priveliste cuprinzatoare spre Detunate si spre Piatra cu Apa de sub Turnul Rachitis, spre Obcina Chica Baicului si Lacul Izvorul Muntelui. 
Pe platou sunt petice de zapada si tot solul e imbibat cu apa. Cabana se vede in fata la 15 minute de mers dar pentru noi momentan urcusul se termina aici. Pentru ca de data asta vom sta la cort. Nu mai facem greseala de acum doua saptamani cand tot pentru stat la cort am ajuns sus, dar atunci era viscol si ne-am oprit la un ceai si o cana de vin fiert la cabana. Zic greseala pentru ca am dat de caldura si ni s-au inmuiat picioarele, asa ca urmatoarea miscare a fost sa cerem o camera pentru dormit. Adevarul e ca atunci ajunsesem noaptea pe la 11 la lumina frontalei si cum vantul viscolea zapada ni se cam taiase din start elanul de a intinde cortul. Pana sus am facut exagerat de mult, vreo 6-7 ore, asta in conditiile in care am tot facut pauze peste pauze, facut fotografii, filmat pe camera video si tot cascat ochii in toate directiile.
Montam rapid cortul, papam ceva dupa care mergem sa ne luam apa de langa cabana. Intram inauntru, ma (re)intalnesc cu prieteni vechi si ne intindem la o cana de vin pana tarziu in noapte. Cabana-i populata dar nu e aglomerat, suntem invitati la a dormi inauntru dar refuzam politicosi. Week-end-ul asta sus au ajuns numai oameni seriosi, asa ca muzica si atmosfera-i de munte.
Noaptea ma sufoc in sacul de dormit de iarna, asa ca repet povestea babei Dochia: pana dimineata scap de toate hainele aproape de pe mine ca sa pot dormi confortabil. Dimineata-i cu ceata multa, stam la cort si mancam dupa care pe la 11 ne strangem calabalacul si plecam sa mai stam la o barfa la cabana. Povestim, aflam lucruri noi despre munte si legendele Ceahlaului, stand de vorba cu oamenii ce cunosc bine acest munte. Ceahlaul e plin de legende, scrise si nescrise, cunoscute si necunoscute, asa ca mereu cand prind pe cineva dispus sa povesteasca ma lipesc si eu ca tot omul pentru a afla cat mai multe. Stam mult, pana pe la 16 la taclale caci vremea-i cam cetoasa afara si nu prea avem ce face pana la 18,45 cand ne pleaca masina din Durau spre Iasi.
Cabana Dochia-sub Vf. Toaca-Panaghia-Caciula Dorobantului-cab. Fantanele-Durau. Marcat banda rosie, durata de 2 ore in mod normal, in caz de urgenta poate fi facut si in 1 ½ - 1 ¼ ore. In sens invers la urcare cam 2,5-3 ore. Traseu foarte bine marcat, vizibil, cu o zona ce impune aentie pe sub stanca Panaghiei atunci cand zapada-i foarte mare (culoar de avalansa ce duce pana spre stanca Dochiei). 
La coborare traseu-i monoton, si doar pe la Caciula (Cusma) Dorobantului avem ceva vizibilitate. Ne mai oprim pe la Fantanele sa salutam cabanierul dupa care bagam turbo pana la vale in Durau. Avem locuri rezervate, asa ca suntem numai buni de dormit.
Acasa somn si munca din nou incepand de a doua zi.
In rest numai bine si carari cu soare, oriunde v-ar duce pasii
Cabana Izvorul Muntelui - Poiana Maicilor - Ocolasul Mic - Hornul Ghedeonului - cabana Dochia. Marcaj: banda rosie, lungime 6 km diferenta de nivel 950 m, timp de parcurs 4h - 4h 30'. Pasii te poarta pe la Jgheabul Armenilor, abruptul Ocolaşului Mic, Claile lui Miron, Turnul lui Budu, platoul Ocolasului Mic, Coloana Dorica si abruptul Ocolasului Mare, Hornul Ghedeonului. Este un traseu de acces de pe Valea Izvorul Muntelui, ce trece pe la numeroase obiective turistice si puncte de belvedere, folosit tot timpul anului, este traseul cel mai lung din Izvor dar si cel mai frumos. Mai frumos decat bulevardul de prin Lutu Rosu, mai lung si mai putin abrupt parca decat cel prin Jgheabul cu Hotar. Pe traseu, marcat cu banda rosie, de la cabana traversam pe sosea Paraul Izvorul Muntelui si prin padurea de fag si molid, taiem serpentinele soselei urmand un drum de padure ce se desfasoara pe malul stang al Paralui Maicilor. Impreuna cu drumul, insotim paraul, spre amonte, printre Piciorul Scurt, la dreapta, şi Piciorul Maicilor, la stanga. Urcam usor aproximativ 45 minute si, intr-un mic luminis, traversam firul apei pe malul opus. Inainte de a traversa in fata noastra undeva se afla Jgheabul Armenilor Poteca traseului urca in lungul coastei pe Piciorul Maicilor, prin padure, apoi direct in susul pantei şi, din nou, pe coasta versantului nordic al piciorului de munte, spre dreapta. Un ultim urcus direct ne scoate in partea inferioară a Poienii Maicilor, o poiana larga, acum plina de puieti de molid/brad orientata de la nord-est spre sud-vest unde se intalnesc trei marcaje turistice: banda rosie pe care urcam noi, cruce albastra, traseul dintre satul Neagra şi cabana Dochia si punct rosu care duce spre Curmatura Varatec, Poiana Stanile si Curmatura Stanile, traseu pe care cand l-am facut ultima oara acum vreo 2 ani, l-am gasit aproape inexistent marcat, cu marcaje foarte rare si sterse .Am ajuns pe Piciorul Maicilor, la altitudinea de 1 326 m unde luam o pauza lunga pentru fotografii si baut o cafea fierbinte. Dupa aproape o jumatate de ora pornim mai departe, si dupa inca pe-atat poteca ajunge pe o brana care am aflat ca se numeste “La Strunga", apoi patrundem intr-un jgheab din care se ridica spre dreapta Claia lui Miron.
Claia lui Miron. De fapt, exista doua tancuri din conglomerat specific Masivului Ceahlau, foarte apropiate, si unii le numesc Claile lui Miron deoarece sunt asemanatoare cu două capite de fan cam inalte si ascutite. In realitate, cea mai mare este Claia lui Miron. De la locuitorii imprejurimilor se stie ca un cioban batran, numit Miron, venea aici de pe Valea Bistritei cu oile sale si deseori, seara, se aseza la baza stancii izolate si doinea frumos din fluier. Cand, in iulie 1973, trei alpinisti au urcat la coarda pana in varful monolitului de aproape 100 m, intr-o escalada ce si-o doreau in premiera, au gasit în conglomerat o “klippa" de calcar ca cea de pe Ocolasul Mic, flori de colt si. . . un piton al altor alpinisti (E. Cristea, Claia lui Miron. O metafora a Ceahlaului)Aici apare pentru inceput gheata, dupa care imediat ce depasim Claile lui Miron apare zapada. O zapada uda, grea si in general cam de peste 1 metru inaltime. Pe bucata asta care are cam 200-300 metri facem cam o ora. Fiecare pas e un chin, numai ce ne scoate unul dintre picioare si celalalt se afunda in zapada. Greu de tot ajungem la masa din poiana de pe Ocolasul Mic. Efortul a fost mare pe ultima portiune, foamea-i la ea acasa iar locul superb. Unul din cele mai frumoase din Ceahlau. Asa ca ne intindem calabalacul si bagam primusurile in functiune. Supe, incarcat termosul cu ceai fierbinte plus alte bauturi calde, placerea de a descoperi imaginile ce ne inconjoara ne rapesc cam 2 ore. Locul e minunat, suntem singuri si speram sa vedem cocosi de munte, caci e perioada lor. Ne multumim pana la urma doar cu ceva pene smulse din alte zile cand si-au facut aparitia insa. Ne cocotam si pe Vf. Vanturisu, de unde speram sa vedem capre negre in actiune. Nu avem parte nici de asa ceva, in schimb avem o panorama deosebita de sus a Clailor lui Miron si a Turnului lui Budu (si a Anei).
Turnul lui Budu (1 715 m). In peretele vestic al masivului stancos, s-a deschis în anul 1954, un traseu alpin de gradul 4 A. In legatura cu Turnul lui Budu, printre localnici circulă o legenda: Budu, ostean viteaz din vremea lui Alexandru cel Bun, s-a indragostit de domnita Ana, una dintre fetele domnitorului. Dragostea fiind reciproca si dorind sa se casatoreasca, si-au jurat iubire si credinta. In timpul unei batalii cu dusmanii, care intrasera in Moldova, viteazul Budu a cazut pe campul de lupta, iar domnita a ramas foarte indurerata. Desi ea nu dorea sa ia pe altcineva de barbat, contrar vointei sale, tatal sau a hotarat s-o marite. Deznadajduita, s-a rugat de o vrajitoare sa o scape de necaz. Vrajitoarea a adus chipul lui Budu si impreuna cu Ana, au zburat calare pe o naluca spre crestele Ceahlaului. In zori, cand cocosii au inceput a canta, s-a produs o detunatura puternica; cei doi fugari au fost prefacuti in stanca ce poarta azi numele de Turnul lui Budu (dupa unii, Turnul lui Budu si Ana). (legenda culeasa de C. Matase). Poteca traseului pe care-l urmam intra in padure, coborand usor in linie dreapta. Trecem pe langa un grup de stanci in stanga, coboram o panta domoala, apoi în serpentine. Zapada in padure e inghetata asa ca plutim pe ea, ajungem in curand in zona numita „La Ursarie” de fapt un jgheab care pleaca de sus de pe platon si care se duce in vale. Poate ar merge o descriere si a acestei zone, dar intrati in Rezervatia Naturala a Ocolasuli Mare asa ca ma abtin. In fata, printre copaci, se profileaza Piatra Lata din Ghedeon Ne gasim deasupra abruptului din Fundul Ghedeonului, unde se afla obarsia Izvorului Muntelui ce trece pe la cabana de unde am plecat. Traversam Jgheabul Ghedeonului, ce se formează din Hornul Ghedeonului şi coboară prin zona de abrupt de la Fundul Ghedeonului, urcam putin destul de abrupt (mai greu e atunci cand ploua) si iesim pe Piatra Lata din Ghedeon, de unde avem o priveliste cuprinzatoare spre Detunate si spre Piatra cu Apa de sub Turnul Rachitis, spre Obcina Chica Baicului si Lacul Izvorul Muntelui. Pe platou sunt petice de zapada si tot solul e imbibat cu apa. Cabana se vede in fata la 15 minute de mers dar pentru noi momentan urcusul se termina aici. Pentru ca de data asta vom sta la cort. Nu mai facem greseala de acum doua saptamani cand tot pentru stat la cort am ajuns sus, dar atunci era viscol si ne-am oprit la un ceai si o cana de vin fiert la cabana. Zic greseala pentru ca am dat de caldura si ni s-au inmuiat picioarele, asa ca urmatoarea miscare a fost sa cerem o camera pentru dormit. Adevarul e ca atunci ajunsesem noaptea pe la 11 la lumina frontalei si cum vantul viscolea zapada ni se cam taiase din start elanul de a intinde cortul. Pana sus am facut exagerat de mult, vreo 6-7 ore, asta in conditiile in care am tot facut pauze peste pauze, facut fotografii, filmat pe camera video si tot cascat ochii in toate directiile. Montam rapid cortul, papam ceva dupa care mergem sa ne luam apa de langa cabana. Intram inauntru, ma (re)intalnesc cu prieteni vechi si ne intindem la o cana de vin pana tarziu in noapte. Cabana-i populata dar nu e aglomerat, suntem invitati la a dormi inauntru dar refuzam politicosi. Week-end-ul asta sus au ajuns numai oameni seriosi, asa ca muzica si atmosfera-i de munte.Noaptea ma sufoc in sacul de dormit de iarna, asa ca repet povestea babei Dochia: pana dimineata scap de toate hainele aproape de pe mine ca sa pot dormi confortabil. Dimineata-i cu ceata multa, stam la cort si mancam dupa care pe la 11 ne strangem calabalacul si plecam sa mai stam la o barfa la cabana. Povestim, aflam lucruri noi despre munte si legendele Ceahlaului, stand de vorba cu oamenii ce cunosc bine acest munte. Ceahlaul e plin de legende, scrise si nescrise, cunoscute si necunoscute, asa ca mereu cand prind pe cineva dispus sa povesteasca ma lipesc si eu ca tot omul pentru a afla cat mai multe. Stam mult, pana pe la 16 la taclale caci vremea-i cam cetoasa afara si nu prea avem ce face pana la 18,45 cand ne pleaca masina din Durau spre Iasi.
Cabana Dochia-sub Vf. Toaca-Panaghia-Caciula Dorobantului-cab. Fantanele-Durau. Marcat banda rosie, durata de 2 ore in mod normal, in caz de urgenta poate fi facut si in 1 ½ - 1 ¼ ore. In sens invers la urcare cam 2,5-3 ore. Traseu foarte bine marcat, vizibil, cu o zona ce impune aentie pe sub stanca Panaghiei atunci cand zapada-i foarte mare (culoar de avalansa ce duce pana spre stanca Dochiei). La coborare traseu-i monoton, si doar pe la Caciula (Cusma) Dorobantului avem ceva vizibilitate. Ne mai oprim pe la Fantanele sa salutam cabanierul dupa care bagam turbo pana la vale in Durau. Avem locuri rezervate, asa ca suntem numai buni de dormit.Acasa somn si munca din nou incepand de a doua zi.
In rest numai bine si carari cu soare, oriunde v-ar duce pasii
frumos jurnal! te imbie la iesit din casa...si la tzopaiala pe frumoasele carari ale muntilor nostri
RăspundețiȘtergere