Ceahlau: escaping from reality

Escaping from reality

Chiar asa-i, caci vineri pe la amiaza realitatea orasului si a jobului devine –probabil pentru fiecare- tot mai apasatoare. Asa ca la turele propuse vad ca apare ceva legat de Ceahlau. Era 22, februarie

"- Salut, eu sunt Mihai
- Salut. Marius aici
- Cati sunteti? Ati mai fost pe Ceahlau
- Pai nu stiu exact. Am mai ajuns sus
- OK, merg si eu, cazare, transport facut rezervari? Daca nu, sun eu
- Mai trebuie rezolvat cu transportul, sus am rezervat deja trei locuri
- Bun, ne vedem in autogara Codreanu atunci maine dimineata, sun eu pentru rezervari"

Si dupa acest dialog a carui esenta am surprins-o mai sus ma vad pentru prima oara cu Marius sambata (23.02.2008) cu noaptea-n cap (cum ii este bine calatorului) pe la 5,30” in fata microbuzului pe care scrie Iasi-Durau. Urma sa apara si Alina care vorbise deja cu Marius. Doua fraze legate si se pare ca ne cunoastem de-o vesnicie. Dumul pana la Durau trece repede, incercam sa atipim dar nu reusim. Pentru mine era deja ceva timp de cand nu mai fusesem sus. La Poiana Teiului imi fac plinul cu tigari si dupa inca jumatate de ora debarcam cu elan muncitoresc in Durau. Trecem pe la Administratia Parcului National Ceahlau, platim taxa de intrare in masiv (7 lei respectiv 3,5 lei pensionari, studenti, elevi) dupa care ne angajam in urcus spre cabana Fantanele
Statiunea Durau - cabana Fantanele – Caciula (cusma) Dorobantului - Stanca Panaghia – pe sub Varful Toaca - cabana Dochia. Marcaj: banda rosie. Lungime: aprox. 7 km. Diferenta de nivel: 1 070 m. Timp de parcurs: 3h - 3h l5'. Caracterizare generala: traseu de acces direct din statiunea Durau spre zona inalta, folosit tot timpul anului, fara probleme de orientare, bine marcat ca de altfel toate traseele uzuale din Ceahlau Legat de istoria acestei cai de acces spre cabana Dochia si implicit zona inalta a Ceahlaului, este una dintre primele cai de acces spre zona inalta a masivului montan, amenajata inca din anul 1835 si folosita curent pentru ascensiunile turistice pornite din Durau, mai ales iarna. Aplicarea marcajelor turistice s-a realizat odata cu primele marcari de trasee turistice în Ceahlau, în anul 1931, folosindu-se la acea vreme semnul banda verde orizontala. Poteca trecea, ca şi în prezent, prin Poiana Fantanele, pe la Piatra Lata şi la baza Stancii Panaghia. Traseul turistic incepe asadar din Durau de unde avem o admirabila priveliste spre zona inalta, stancoasa, a masivului montan spre Piatra Lata, Panaghia, Varful Toaca (cu ale sale relee si antene) si Piatra Ciobanului Marcajul cu banda rosie (ce marcheaza trasee principale) pe care-l vom urma face legatura directa intre Durau si toate cabanele ce există în Muntii Ceahlau, trecand, în ordine, pe la/langa cabanele: Fantanele, Dochia si … Izvorul Muntelui . Traseul se inscrie pentru inceput pe piciorul dintre Paraul Fantanii si Paraul Nican pe dreapta si dupa vreo 15 minute de la plecare (si deja mai dezbracati), ajungem în DJ 155 F, axialul care face legatura intre statiunea Durau si Izvorul Muntelui la o altitudine medie de 900 - 1 000 m. Din sosea avem vizibilitate spre Stanca Panaghia şi Varful Toaca (1 900 m) pe partea dreapta pe directia de mers. Pauza de ceai, revizuit numarul de haine de pe noi si ceva fotografii. E destul de cald afara, zapada inca nu-si face simtita prezenta Traversam soseaua si urcam pe piciorul de munte care ne va purta prin padure, la inceput pe o panta mai domoala, apoi mai inclinata, pana in Poiana Fantanele. Apar pe ici pe colo zone cu gheata, pentru ca incet incet aceasta sa devina un tot unitar. Ajungem destul de repede la primul popas unde iarasi ceaiul din termos este binevenit. Mi se pare pentru inceput ca ritmul impus a fost cam rapid asa ca-mi intreb partenerii de haladuit prin munti daca e cazul sa ne miscam mai incet (mai tarziu aveam sa aflu ca Alina urca pentru prima data pe munte, si sincer s-a comportat mult mult peste ce poate un om aflat la prima iesire). Se pare ca totul e ok, asa ca atacam ultima portiune (cele 10-12 serpentine) timp de 15-20 minute, ce urca din greu panta mare pana in poiana in care ne (re)intampina cabana Fantanele. Diferenta de nivel e in jur de 400 metri din Durau pana aici. Mi se pare cea mai grea portiune din Durau pana sus la Dochia. Ii spun Alinei si lui Marius ca ce-i mai greu a trecut, fara a uita a le preciza ca mai e o bucata cam la fel da’ nu chiar asa de grea care-i inainte de a ajunge "La Morminte”. Aici la marginea superioara a poienii exista cateva izvoare puternice cu debitul cel mai mare din Muntii Ceahlau, de unde si numele poienii - Fantanele. Vremea e buna, destul de cald afara si peisajul de jur imprejur e de vis. Dupa o repliere in fata cabanei intram inauntru unde e plin deja. Alina ia o ciorba iar eu si Marius cate o berica, asa pentru rehidratare De pe terasa cabanei se deschide o priveliste deosebita spre zona inalta a Masivului Ceahlau, statiunea Durau, Obcina Boistea (cu Muntii Bistritei in spate) si valea Paraului Schit. Ne lungim la vorbe si dupa aproape o ora pornim mai departe spre Dochia. Incet gheata dispare si apare zapada. Poteca bine conturata (ca doar suntem pe bulevardul Ceahlaului) trece pe sub Batca Fantanele (1511 m) si dupa o portiune dreapta ne scoate in urcus mai sustinut in zona numita “La Morminte” unde relativ nou –anul trecut parca- a aparut o banca. Incet vremea se schimba, ceata isi face prezenta din ce in ce mai mult, asa ca vizibilitatea scade din ce in ce mai mult. Traseul e de acum floare la ureche; ajungem la Caciula Dorobantului, unde cu toate ca ne apropiem cam la 25 metri nu pot sa le arat prietenilor mei imaginea Cusmei. Traseul dupa inca o portiune prin padure iese pe platou. Ca de obicei la baza Stancii Panaghia, zapada e la fel de mare cat China, asa ca ne ascutim toate simturile la maxim. Pana inainte de a iesi din padure (in care am reintrat dupa ce am trecut de stanca Panaghiei) in zona de sub varful Toaca nu simtim vantul. Dupa cabana meteo (1834 m) situatia insa se schimba radical. Rafale puternice de pana la 80-90 km pe ora ne iau in primire, asa ca de multe ori ne oprim si cu ajutorul betelor de schi ne ancoram in zapada (din cauza lipsei parapantelor mai mult).Vantul a sters toate urmele celor din fata noastra iar ceata ofera o vizibilitate de cel mult 20-25 metri. Nu e o problema ceata, doar vantul care ne face sa o luam pe traseul de iarna ce strabate platoul (cel marcat cu stalpi metalici) fara a devia lateral stanga pe directia de mers pe cararea care inainte de cabana se intersecteaza cu traseul ce urca prin Jgheabul cu Hotar. Cam la 100 metri de cabana trebuie sa scoatem busola si GPS-ul (fiecare ce are) pentru a vedea directia de mers. Ideea e ca intuiam directia, dar la ce ceata e afara prefer ca pe langa intuitie sa ma folosesc si de tehnica. Ne angajam stanga si dupa cateva minute cabana Dochia apare ca o naluca din ceata doar la vreo 10 metri in fata noastra. Treaba-i buna, caci dupa o cana de ceai mai ca-ti vine sa te iei iar la tranta cu vantul. Avem o camera de 4 persoane unde ne vom face un nou prieten Ne schimbam, facem plinul la termosuri cu ceai si iesim in sala de mese. Mancam si ne inprietenim cu Viorel, cu care vom imparti camera. E un tip super de treaba, iar pana la urma vom cobora toti patru maine. Vantul urla ca turbatul afara, asa ca pe rand cam toata lumea din cabana incearca sa iasa din cabana pentru ca dupa cateva minute sa revina inauntru la caldura
Pe la noua seara vad ca sala de mese se goleste incet incet Lumea era afara. Ceva de vis, imaginatia imi dau seama ca de data asta poate avea limite. Cerul senin, o luna plina si cerul presarat de stele cum rar am prins la munte, mai ales dupa vantoasa trasa la urcare. Mai mult nici nu-mi puteam dori. Toate satele de-a lungul lacului se vad ca o mare de luminite, pana mai departe unde presupun c-ar fi Piatra Neamt, Roman si departe de tot Iasii. In dreapta Ocolasul Mare se vede la orizont
Fotografii si ceaiuri calde, presarate pe ici pe colo cu cateva picaturi de rom si arome de scortisoara de la vin fiert ne fac incet incet sa ne retragem la somn Duminica, februarie 24. Alarma ma trezeste inainte de ora 6. Fara a ma uita pe geam ies rapid din camera sa prin rasaritul. O zi superba se anunta, vizibilitatea e maxima si odata cu primele raze ale soarelui, lumina si umbrele se joaca cu zapada. O imagine superba cu soarele ce rasare dinspre est si luna in spate ce sta sa apuna. Fantastic Inghetam pana dupa ora 8 afara dupa care diverse treburi administrative (inclusiv bautul unei cafele tari) ne retin pana pe la 10. Hotaram sa coboram prin Poiana Maicilor, un traseu mai lung dar spectaculos pana in Izvor de unde o masina ne va duce in Bicaz
Cabana Dochia - Hornul Ghedeonului - Ocolasul Mic - Poiana Maicilor - cabana Izvorul Muntelui. Marcaj: banda rosie. Lungime: 6 km. Diferenta de nivel: 950 m. Timp de parcurs: 3h 30" - 4h.. Caracteristici: traseu de dificultate medie (pentru Ceahlau) cu unele portiuni ce necesita atentie sporita in cazul zapezilor abundente, foarte bine marcat De la cabana Dochia ne deplasam spre sud, unde intampinam un prim obstacol: zapada imensa care se rupe sub greutatea noastra mai ales in zonele ce nu au fost expuse la soare. Imediat dupa cabana poteca spre camping se transforma intr-o panta inclinata la 60 grade cu zapada inghetata. Pana la camping fac urme dupa care prin rotatie schimb locul cu Viorel. Marius ramane sa inchida grupul, flancand-o astfel pe Alina. Chiar daca initial ne-am speriat de zapada mare (a trebuit sa facem urme pana aproape de Poiana Maicilor) ne miscam surprinzator de repede si dupa aproximativ o ora jumatate suntem in platoul Ocolasului Mic O zapada alba imaculata si cerul cand albastru purpurii cand innorat fac ca pastelurile lui Alecsandri sa-si piarda din valoarea literara. Imi vine (daca as putea) sa iau de gat toate animalele ce au invatat sa foloseasca drujba sau care lasa din greseala PET-urile goale si ambalajele sa le scape din mana “din greseala”. Frumos domn’le. Prea minunat. Coloana Dorica si Ocolasul Mare in dreapta, in fata Turnul lui Budu si Ana iar undeva in stanga cararea ne duce in coborare abrupta printre Claile lui Miron Dupa Clai zapada dispare incet facand loc iarasi ghetii. In Poiana Maicilor ramanem iarasi 3, Viorel grabindu-se sa ajunga mai repede acasa. Cararea marcata banda rosie devine incet drum forestier si in curand trecem Paraul Maicilor pe a carui parte stanga pe directia de mers dupa aproape 1 ½ ore ajungem in Izvor. Propun prietenilor mei sa ne oprim la o pensiune mai jos de cabana Izvorul Muntelui (La Crusitu) stiind din numeroasele experiente ospitalitatea si intr-o parte si in cealalta Este in jur de ora doua asa ca pana la trei cand vom fi preluati de un nene cu taxiul fiecare se ingrijeste de el. Care se lupta cu o ciorba de burta, care cu gogosari murati umpluti cu ghebe, care cu o bericica (care cica face cat o friptura buna. O bere buna cat o friptura buna. Lucru invatat in facultate, nu spui’ prostii…) Din Bicaz ne aruncam rapid intr-un microbuz si ajungem in Piatra cam intr-o ora de cand am plecat de la Crusitu. Destul de repede pentru a avea timp sa admiram telegondola inaugurata cu atata fast si de a face un mic inventar al cersetorilor din gara si autogara Piatra Neamt. Cu rezervari facute ajungem in Iasi inainte de 10 seara, la timp pentru stirile gen “ora 5” si pentru a ma reconecta la realitate
Tocmai de aceea Escaping from reality. Ca-i mai buna decat toate
In rest carari cu soare si zile senine oriunde v-ar duce pasii, pe munte si in viata